Actualitate
Daniel Andronache, promovat subsecretar de stat
Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Daniel Andronache, a fost numit în cursul săptămânii trecute subsecretar de stat la Departamentul pentru Energie. Ieri a fost ultima zi a sa în funcţia pe care a ocupat-o din martie 2013.
„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, Daniel Andronache se numeşte în funcţia de subsecretar de stat la Departamentul pentru Energie”, se arată în ordinul semnat de premierul Victor Ponta şi publicat joi în Monitorul Oficial. Conducerea complexului a fost preluată de Aurelian Niculescu. Acesta va asigura interimatul până la numirea unui nou director general.






