Cupa Big FM a liceelor la fotbal. Finală în premieră: CN „Decebal” vs. CT „Matei Corvin” (GALERIE FOTO)
Semifinalele disputate, astăzi, la Sala Sporturilor, în cadrul celei de-a şasea ediţii a celei mai populare competiţii inter-licee, au fost fără istoric. Echipa Colegiului Naţional „Decebal” a învins-o la scor pe cea a Liceului Tehnologic „Grigore Moisil”, scenariu ce s-a repetat şi în cel de-al doilea joc dintre echipele Colegiului Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara şi Colegiului Naţional „Sabin Drăgoi”. Finala mică şi finala mare vor avea loc, mâine, de la orele 19.30, respectiv 20.30.
„Decebaliştii” au continuat forma bună arătată în primul joc şi n-au avut milă faţă de adversarii lor de la „Grigore Mosil”. Deşi la pauză au avut doar avantaj minim (Epure, 11), elevii lui Titi Scorpie şi Cristi Bauman au accelerat la reluare şi au marcat aproape la foc continuu. Alin Muntean a dus scorul la 2-0 (26), pentru ca mai apoi Junică să marcheze de două ori la rând, în doar câteva secunde (34, 35) – de fiecare dată, după un contraatac – astfel încât zarurile să fie deja aruncate. Dar asta n-a însemnat că se şi pot opri din marcat, pentru că acelaşi Alin Muntean şi-a trecut în cont tripla, pe final, şi totodată numele în fruntea listei celor mai buni marcatori din turneu (5 goluri), făcând ca reuşita lui Morcovan să conteze doar pentru consoloarea celor „din deal”. „Set” pentru echipa de la „Decebal”, care în două partide a marcat de 11 ori şi a scos mingea din poartă doar o singură dată. Misiunea lor va fi însă mult mai dificilă în ultimul act, acolo unde vor da peste revelaţia ediţiei.
Aflaţi, în premieră, pe lista formaţiilor participante la Cupa Big FM, cei de la „Matei Corvin” şi-au văzut de treabă şi în duelul cu cei de la „Peda”, asta deşi, cel puţin în prima parte, s-a simţit o urmă de relaxare. Longilinul Dobre a marcat unicul gol al primei reprize (12), după mai multe atacuri risipite de formaţia sa. Alb-albaştrii şi-au reglat însă tirul, după respiro, când au marcat de alte cinci ori! La fel ca şi primul meci, calificarea s-a decis în doar câteva secunde, când Mercurean a înscris de două ori la rând (26, 27), după acţiuni rapide pe contră, făcând ca finalul să „curgă” doar într-o singură parte. Bucuci (36), Dobre încă o dată (37) şi Butnariu (38) au completat lista marcatorilor, în vreme ce Kelemen şi Mihuţ au trimis – fiecare – pe lângă poartă, din lovituri de la penalitate. Succes clar pentru cei de la „Matei Corvin”, care pot stabili, astăzi, o performanţă notabilă: cucerirea trofeului la prima lor participare!
Dincolo de premiile acordate primelor patru clasate, organizatorii au pregătit distincţii şi pentru cel mai bun portar, cel mai bun jucător, cel mai bun marcator şi cea mai fair-play echipă a întregului turneu.
31 de goluri s-au marcat, până acum, la ediţia a VI-a a Cupei Big FM.






