Cum are de gând guvernul tehnocrat să lungească boala energiei hunedorene

Entitatea care ar rezulta după trecerea a două mine pe program de închidere va trebuie să se autofinanţeze pentru a se retehnologiza. E nevoie de peste 100 de milioane de euro pentru asta. La fel s-a pus problema şi în 2012, când s-a creat actualul CEH, iar rezultatul e dezastruos: faliment.

Săptămâna viitoare, Ministerul Energiei va finaliza raportul referitor la situaţia în care se află Complexul Energetic Hunedoara apoi va înainta Guvernului un memorandum în care să propună, în termeni destul de largi, posibile soluţii pentru a salva ce se mai poate din minele şi termocentralele Paroşeni şi Mintia.

Iniţial, era prevăzut ca forma finală a raportului întocmit de „Grupul de lucru huilă” constituit la nivelul Ministerului Energiei să fie prezentată săptămâna aceasta, dar s-a considerat că ar fi util un capitol în plus, referitor la riscurile pe care le implică o închidere „peste noapte” a tuturor minelor de huilă din Valea Jiului.

Soluţia: „mix comercial”

„În raport nu se avansează nicio cifră referitoare la investiţii. Mintia are nevoie, pentru a se conforma la normele de mediu, de 50 – 60 de milioane de euro. Minele care rămân în noua entitate au nevoie, la rândul lor, de zeci de milioane de euro fiecare pentru a se retehnologiza. Banii pentru aceste investiţii pot fi alocaţi doar din resurse proprii, iar resursele proprii pot fi constituite doar dacă, în lipsa unui mix energetic (România este singura ţară din UE care nu are producători de energie care să deţină două sau mai multe surse diferite) se va crea un mix energetic comercial. Aici va trebui să intervină Guvernul şi să emită hotărârile care se impun. A rămas în discuţie, ca variantă, inclusiv ideea susţinerii huilei prin impunerea unei taxe mai mici de un leu pe factura fiecărui consumator. Trebuie găsită o schemă de sprijin pentru huilă. Constituirea unei noi societăţi este încurcată însă de starea de insolvenţă în care se află CEH. Pe de altă parte, să înfiinţezi o nouă societate şi să o laşi să moară, cum s-a întâmplat cu CEH, nu are niciun sens”, spune Petre Nica (medalion), liderul Sindicatului „Muntele”, membru al „Grupului de lucru huilă”, din cadrul Ministerului Energiei.

Încă opt ani, în cel mai fericit caz

Nica se declară uşor sceptic în ce priveşte şansele de reuşită ale unui plan urgent de salvare a CEH de la dispariţia totală (societatea se află în insolvenţă, cu o datorie totală de peste 1,5 milioane de lei şi este pasibilă de o nouă amendă în valoare de sute de milioane pentru că nici anul acesta nu va reuşi să-şi achite la timp contravaloarea certificatelor de carbon). „2012, anul înfiinţării CEH a fost unul electoral. 2014 a fost la fel. Şi 2016 este an electoral, e drept, dar nu avem guvern politic, avem guvern tehnocrat”, spune Nica.

În urma retehnologizării minelor care vor rămâne în funcţiune, Livezeni şi Vulcan, costul de producţie al gigacaloriei din cărbune va fi de 65 – 70 de lei. Pentru a fi cu adevărat rentabil, viitorul „CEH” ar trebui să aibe un cost al cărbunelui de 40 maximum 50 de lei pe gigacalorie. Diferenţa ar urma să fie acoperită de „mixul energetic comercial” la care speră sindicaliştii.

Într-o asemenea variantă, jumătatea considerată viabilă din CEH ar trebui să supravieţuiască până în 2024, când se preconizează finalizarea unui inel energetic care să acopere necesarul de energie din zona de nord-vest a ţării. Atunci, foarte probabil, nu va mai fi nevoie de cărbunele din Valea Jiului. Termocentralele Mintia şi Paroşeni au fost însă proiectate să ardă cărbune cu o valoare de maximum 4.200 de kilocalorii/kilogram, cum este cel din sudul judeţului Hunedoara. Cărbunele de import are valori calorice mai mari, iar pentru a-l arde, ambele termocentrale ar trebui să-şi schimbe, practic, grupurile energetice, fapt care ar presupune alte costuri de sute de milioane de euro.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu:

“ Prima premisă pentru Hunedoara a fost rolul ei în sistemul energetic național. După cum știți, Hunedoara este situată într-un nod al sistemului energetic, într-o zonă în care avem foarte puțini producători. Practic, Hunedoara ajută la decogestia Sistemului Energetic Național, injectând energie către partea de nord a țării, în loc să o transportăm pe toată din centrele mari de producție din sud, către Transilvania. Și acest lucru trebuie primul înțeles, de ce problema Complexului Energetic Hunedoara nu este o problemă socială, așa cum s-a discutat în toți acesti ani, ci este o problemă de securitate a sistemului.

(…)

Mai este un lucru pe care l-am evaluat. S-a tot discutat de-a lungul vremii dacă grupurile de la Complexul Energetic Hunedoara pot funcționa exclusiv cu cărbune din import. Răspunsul la această întrebare este «Nu!». După cum știți, în această iarnă am funcționat exclusiv cu cărbune indigen. Acesta este motivul pentru care spunem, din nou, că funcționarea producției miniere în Valea Jiului nu este o problemă socială, este o problemă de securitate energetică, o problemă tehnică, atât timp cât grupurile nu pot funcționa cu cărbune exclusiv din import.

Prețul pe care noi l-am calculat pentru extracția cărbunelui din minele românești este comparabil cu prețul plătit pe cărbunele de o calitate asemănătoare, adus din import. Astfel, calculul arată că putem face performanță în aceste condiții.

E foarte important, după evaluarea tehnică făcută în Comitetul pentru minerit, ne-am mai stabilit un obiectiv foarte important și anume ca structura viabilizată să fie construită de asemenea manieră încât să funcționeze eficient de la început. Nu are niciun rost să creăm o companie care să înceapă cu pierderi. Ceea ce am făcut este să setăm premisele de la care pornim și contextul tehnic, planul de afaceri dacă vreți să-i spunem așa, în care pornim. Vorbim deci, de o problemă de securitate energetică și nu de o problemă socială. De aceea e important ca noua structură să pornească pe o zonă de eficiență de la început, astfel încât să nu ajungem unde a ajuns Complexul Energetic Hunedoara, după doar 3 ani, cu datorii uriașe.”