Cu şi despre oameni frumoşi. Ovidiu Luca, poliţistul local care a salvat o viaţă
Încă o sâmbătă (cu soare), încă o poveste frumoasă. Întâlnirea obişnuită din centrul Devei l-a avut protagonist pe Ovidiu Luca. Poliţist local în Hunedoara, bărbatul de 46 de ani a salvat, toamna trecută, viaţa unei hunedorence aflate pe punctul de a se arunca de pe un bloc-turn. Asta deşi are rău de înălţime!
De-acum înainte face şi el parte din seria Premianţilor fără Premii. Consideră că ceea ce a făcut el nu e ceva ieşit din comun. Ba e convins că ar fi, pe alocuri, banal. Că ar ţine de fişa postului. Modestie în stare pură. La fel ca şi în cazul altor protagonişti ai campaniei.
Teamă depăşită. Un suflet salvat
A muncit în combinat până în urmă cu 16 ani. A fost nevoit să se disponibilizeze, la fel ca mii de alţi siderurgişti. N-a stat degeaba. A trecut prin examinările specifice şi a devenit poliţist local. După 14 ani de meserie, câştigă 850 de lei pe lună, deşi a ajuns la gradul profesional maxim pe care-l poate atinge. Dar ultima parte nici că a contat într-o seară obişnuită de septembrie. Îşi terminase tura, stătea de vorbă, în faţa blocului, cu soţia şi cei doi copii. Un tânăr disperat l-a tras de uniformă. „Prietena mea e pe bloc. M-a sunat şi mi-a spus că se aruncă. Faceţi, vă rog, ceva!”. Pas alergător, spre blocul-turn. 10 etaje. Un gol în stomac, doar frica de înălţime nu dispare cu una cu două. L-a tot sâcâit în timp, de aceea a stat departe de locurile prea înalte, lipsite de prea multe elemente de siguranţă. Dar în acel timp, toate au dispărut. Nu concepea să asiste nepăsător la o sinucidere. A analizat şi-apoi a acţionat. Fără să mai ţină cont de proceduri. Toate costau timp. A prins-o vorbind la telefon. Probabil îşi lua adio de la cineva drag. A cuprins-o de mijloc şi-a culcat-o pe acoperiş. A chemat şi „întăriri” şi împreună cu alţi cinci colegi a coborât-o câteva etaje mai jos, unde o aştepta un echipaj SMURD. Şi nu s-a limitat la atât. Din când în când se mai întâlneşte cu femeia în cauză, pentru a se asigura că şi-a revenit complet. Fac schimb de bineţuri şi zâmbete. „Am făcut ceeea ce am făcut pentru că, pur şi simplu, aşa am simţit că e omeneşte, dincolo de proceduri şi regulamente. Cam asta e!”, povesteşte Ovidiu Luca. Sună banal, nu?! Uniforma neagră ascunde sinceritatea unui om simplu, dar frumos.
