glasul-hd.ro Web analytics

Sport

CS Vulcan este şi matematic “campioană”

Vulcănenii lui Marius Szoradi vor fi, oficial, reprezentanţii judeţului la barajul de promovare în liga a treia ce va avea loc peste o lună. Formaţia din Valea Jiului şi-a asigurat şi matematic titlul de “campioană” a Ligii a patra, după succesul categoric, 6-0, înregistrat în faţa echipei secunde a Jiului Petroşani.

“Roş-negrii” au, cu trei etape înainte de final, zece puncte avans faţă de ocupanta locului doi, Aurul Brad şi aşteaptă cu nerăbdare jocul de baraj care va hotărî sau nu dacă sezonul viitor, seria a V-a a Ligii a treia va “găzdui” cinci formaţii hunedorene!

Le-au umplut poarta micilor jiulişti

Vulcănenii au vrut să le demonstreze tuturor că merită cu vârf şi îndesat prima poziţie şi nu s-au oprit decât cu greu în partida de sâmbătă cu Jiul II. Mai exact când tabela indica un neverosimil 6-0. Băcăran a deschis drumul, în debut, după o pasă primită de la Lavric, Ciocârlan l-a netezit, la doar câteva minute distanţă şi apoi a urmat o adevărată sarabandă a ratărilor, gazdele trimiţând de trei ori, consecutiv, mingea în bară! Ce n-au reuşit pe finalul primei părţi, au izbutit imediat după reluare, când Adrian Roşianu a făcut 3-0, clarificând în mare numele învingătoarei. Petroşenenii au fost nevoiţi să facă faţă apoi unui nou val de atacuri periculoase ale gazdelor, unul dintre acestea finalizându-se cu golul lui Pecsar, înlocuit la scurt timp cu Palade. Finalul l-a adus în faţă pe Maier, care a semnat o “dublă” într-un interval de doar câteva minute şi Vulcanul ajunge la 23 de succese în actuala ediţie de campionat. Mai mult decât suficient, oamenii lui Szoradi fiind gata să se ia la trântă cu un adversar din vest, pentru un loc în cel de-al treilea eşalon.

CNS Cetate, record la juniori

Juniorii Vulcanului se descurcă bine şi în campionatul dedicat juniorilor, acolo unde ocupă ultima poziţie a podiumului, cu un total de 83 de puncte. Lideri autoritari în ierarhie sunt cei de la CNS Cetate Deva, care după 27 de etape au reuşit să adune 101 puncte, timp în care au punctat de 135 de ori! La doar trei “lungimi” în spate sunt puştii Universităţii Petroşani care au un atac şi mai prolific: 140 de reuşite.

Back to top button