Criza gunoaielor ajunge la faza licitaţiilor blocate
Consiliul Judeţean Hunedoara a decis, la începutul acestei săptămâni, să suspende licitaţia pentru desemnarea firmei care să opereze deponeul ecologic de la Bârcea Mare. În mod normal, ieri ar fi trebuit să se deschidă ofertele. Termenul s-a prelungit cu două săptămâni, cel puţin.
În timp ce se apelează la soluţia rampelor temporare de gunoi (la Deva şi în Valea Jiului), pentru că primăriile nu mai au unde să depoziteze resturile menajere, Consiliul Judeţean suspendă o licitaţie care trebuia să se finalizeze cel mai târziu în primăvara acestui an. „Am luat această decizie din cauză că, altfel, ni se anula întreaga procedură de licitaţie”, spune administratorul public al CJ Hunedoara, Dan Stoian. „Retim a contestat caietul de sarcini şi a solicitat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC – n.red.) anularea acestuia. CNSC-ul a decis că licitaţia poate merge mai departe, însă cu unele mici modificări în caietul de sarcini. Am decis să suspendăm licitaţia din cauza clarificărilor pe care trebuie să le transmitem Retim-ului. În cazul în care am fi deschis astăzi (ieri-n.red.) ofertele, iar clarificările către Retim ar fi ajuns mâine ori poimâine, aveam licitaţia anulată”, adaugă Dan Stoian.
„Procedura devine incontrolabilă”
Administratorul public al CJ Hunedoara mai spune că, luni, societatea Retim va avea răspuns la clarificările solicitate, moment din care are la dispoziţie 10 zile pentru a depune, eventual, o nouă contestaţie. În caz contrar, deschiderea de oferte va avea loc peste două săptămâni (28 iulie). „Dacă se va depune o nouă contestaţie, vom aştepta, din nou, punctul de vedere al CNSC şi vom proceda în funcţie de acesta. Din acest moment mie mi se pare că procedura devine incontrolabilă în ce priveşte stabilirea unui termen. Constat că cinci operatori spun că prevederile Caietului de Sarcini le sunt clare, iar unul vine şi cere tot felul de precizări şi calcule. După ce-l lămurim pe acela, pot ceilalţi cinci să vină şi să ceară clarificări”, adaugă Stoian.
Deponeul ecologic de la Bârcea Mare a fost finalizat în noiembrie, anul trecut, dar nu poate fi folosit încă pentru că nu există o firmă desemnată prin licitaţie care să îl exploateze. În aceste condiţii, în Hunedoara sunt şanse să se repete istoria din judeţul Mureş, unde există un deponeu finalizat de aproape patru ani, dar nu poate fi folosit din cauză că licitaţia a fost, în mai multe rânduri, contestată şi anulată.






