Corpul de control al IGPR și o echipă de psihologi, în verificări la IPJ Hunedoara. Controalele au fost dispuse de șeful Poliției Române și de ministrul de Interne, în urma a trei sesizări cu privire la comandantul unității din Lupeni
Inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, a trimis, luni, Corpul de Control în judeţul Hunedoara. Potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, au fost primite trei sesizări de la nivelul IPJ Hunedoara, cu privire la situația de la Poliția Lupeni. Comisarul-șef Dănuț Mocanu (foto medalion), șeful Poliției Lupeni, este acuzat de subalterni că ar comite abuzuri în funcție, „transformând instituția într-un instrument la dispoziția sa, prin care urmărește doar bunăstarea proprie”. 20 dintre oamenii legii din Valea Jiului au trimis un memoriu, în urmă cu aproximativ două săptămâni la M.A.I. în care au arătat abuzurile la care sunt supuși.
Cei 20 de polițiști de la Lupeni au înștiințat, în luna decembrie, conducerea IPJ Hunedoara de practicile pe care le-ar avea șeful lor, iar în urmă cu aproape două săptămâni au trimis un memoriu la Ministerul de Interne, întrucât, spun ei, superiorii de la Deva, nu au luat, deocamdată, nicio măsură împotriva lui comisarului-șef Dănuț Mocanu. Polițiștii susțin, în memoriul transmis Ministerului Afacerilor Interne, că din anul 2012, momentul la care Dănuț Mocanu a fost numit la conducerea Poliției Lupeni, ei nu mai pot să își desfășoare activitatea în mod normal. Vineri, memoriul, dar și alte două sesizări, au ajuns la IGPR, iar inspectorul general al Poliției Române a dispus controale. „Au fost primite la IGPR trei sesizări din partea unor polițiști din IPJ Hunedoara. Aceste trei sesizări au fost primite vineri, 3 martie 2017. Dintre acestea, două au fost trimise la Ministerul Afacerilor Interne, și redirecționate către IGPR, iar cealaltă a venit direct la noi. În urma acestor sesizări, domnul inspector general a dispus ca o echipă de
control să meargă să verifice aspectele semnalate, precum și celelalte sesizări existente la nivelul IPJ Hunedoara ale polițiștilor, respectiv cele din luna decembrie 2016. Este vizat cazul de la Lupeni, iar pe de altă parte, doamna ministru a dispus o nouă analiză de climat organizațional astfel că o echipă de specialiști psihologi din cadrul Poliției Române va merge acolo și va analiza situația. S-au mai făcut analize climat organizaționale la nivelul IPJ Hunedoara, însă de specialiștii din cadrul IPJ Hunedoara”, a declarat pentru „Glasul Hunedoarei” purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan (foto mic).
Trei controale de la IGPR, la Lupeni
Potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, rezultatul controlului va fi făcut public, de îndată ce verificările se vor încheia. Acesta spune și că șefii Poliției Române nu știau nimic despre situația din Poliția Lupeni, până în data de 3 martie, atunci când au primit sesizările. Totuși, nu este prima oară când Corpul de Control al IGPR vine în acest municipiu. „Au fost numai două controale de la nivelul IGPR, la IPJ Hunedoara. Primul, în urma evenimentului de la Straja (n.r. atunci când o salvamontistă a fost bătută de un interlop), dar ca urmare a împăcării părților și a clasării dosarului penal, comisia de disciplină a concluzionat că nu pot fi aplicate măsuri disciplinare, pentru că nu aveam obiectul cauzei. Cel de-al doilea control a fost efectuat de colegii de la Direcția de Control Intern a Poliției Române, în urma aspectelor apărute în spațiul public. Colegii au verificat aspectele sesizate, iar urmare a acestor verificări au sesizat, anul trecut, Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, Direcția Generală Anticorupție și Agenția Națională de Integritate. De la momentul respectiv și până în 3 martie 2017, noi nu am primit alte semnalări de la IPJ Hunedoara, către conducerea Poliției Române”, a mai spus Georgian Drăgan pentru „Glasul Hunedoarei”.
Mai mulți polițiști, forțați de situație să demisioneze
Coșmarul polițiștilor din Lupeni a început, spun ei, în noiembrie 2012, atunci când la comanda Poliției Municipiului Lupeni a fost numit comisarul-șef Mocanu Gheorghe Dănuț. Numele său este legat de o serie de abuzuri îndreptate atât împotriva lucrătorilor de poliție cât și a cetățenilor. „Imediat după numirea în funcție, acesta a început să aibă față de întreg colectivul din acea perioadă un comportament necivilizat, un limbaj vulgar, manifestându-se arogant și amenințând mereu cu relațiile pe care le-ar avea în conducerea IGPR și la parchete”, se arată în memoriul transmis la MAI. Din cauza abuzurilor la care au fost supuși, spun polițiștii care au cerut ajutorul ministerului, au existat și situații în care colegi de-ai lor au preferat să demisioneze. „Mai mulți lucrători cu experiență din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au solicitat transferul la alte unități, pensionarea sau chiar au preferat să demisioneze și să plece din țară. Prin acest fapt s-a creat un deficit de personal care a dus la scăderea calității activităților specifice de poliție și la o creștere a volumului de muncă pentru o parte dintre lucrătorii rămași. În schimb, au fost transferați de la Poliția Orașului Uricani, lucrători care desfășoară alte activități în scopul personal al șefului poliției cms. șef Mocanu Gheorghe Dănuț. (…) Tot prin minciună, a fabricat mai multe dosare penale împotriva lucrătorilor și chiar se laudă că scopul său prin fabricarea acestor dosare este acela de a crea o stare de stres lucrătorilor. O bună perioadă de timp prin aceste metode abuzurile comise de cms. șef Mocanu Gheorghe Dănuț au fost denunțate doar de anumiți lucrători care au și fost nevoiți să părăsească MAI întrucât demersurile lor nu au avut niciun rezultat”, scriu polițiștii în memoriu.







One Comment