glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateUltima oră

Copilul înecat la Aqualand a fost transferat la Timişoara

Micuţul în vârstă de şase ani care a intrat ieri în comă de gradul IV după ce s-a înecat într-un bazin al complexului Aqualand Deva a fost transferat azi la amiază la Spitalul Clinic de Copii Bega din Timişoara.

„Transferul s-a făcut cu un elicopter, în jurul orei 14.00. Pacientul a fost stabilizat hemo-dinamic, dar starea lui este, în continuare, una delicată, în urma leziunilor pe creier suferite (din cauză că a stat câteva minute fără oxigen – n.red.)”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Adina Pera – Ştefănie.

Copilul s-a înecat ieri, în jurul orei 15.30, în „bazinul intermediar” al Aqualand Deva, bazin a cărui adâncime este de aproximativ 1,5 metri. Acesta a fost scos din apă de personalul complexului care a şi început manevrele de resuscitare, manevre continuate apoi de echipajele ambulanţelor sosite la locul incidentului. Atât reprezentanţii Aqualand Deva cât şi cei ai Primăriei spun că minorul nu era supravegheat de aparţinători în momentul în care s-a produs incidentul, iar complexul era destul de aglomerat la acea oră.

Foto: arhiva „Glasul Hunedoarei”

Citeşte şi:

https://glasul-hd.ro/copil-intrat-coma-dupa-ce-s-inecat-la-aqualand/

Tags