Copiii, uitați de autorități. Promisiunile de anul trecut au fost lăsate în urmă. Lucrările de reparații la vechea clădire a Pediatriei sunt în „stand-by”
Astăzi, de Ziua Copilului, „Glasul Hunedoarei” dorește să readucă în atenția autorităților secția de Pediatrie a Spitalului Județean din Deva. Aici sunt sunt tratați cei mai mici dintre hunedoreni. E adevărat, cei care nu au drept de vot. Dar cei responsabili de soarta județului nu au niciun drept să uite de ei, ci au obligația să le creeze condiții umane de tratament. Lucrările de reparații la Pediatrie s-au oprit, deși conducerea CJ Hunedoara, instituție în subordinea căreia se află spitalul, spunea anul trecut că, în 2017, ele vor continua. Suntem la jumătatea anului, iar la Pediatrie nicio mișcare. Doar promisiuni, în continuare.
În 2016, o campanie media intensă susţinută de „Glasul Hunedoarei” a dus la renovarea parțială a secției de Pediatrie. E drept, ajutată și de faptul că, în 11 decembrie, au fost alegeri parlamentare, iar politicienii nu și-au permis să riște nimic. În aproximativ două luni, ce nu s-a făcut în 20 de ani, a fost rezolvat. Totul a pornit de la niște fotografii, primite de „Glasul Hunedoarei”, în octombrie 2016, care arătau dezastrul din secția de Pediatrie a Spitalului de Urgență din Deva. Părinții revoltați de locul insalubru în care sunt tratații copiii lor, dar, mai ales, de indiferența autorităților, care nu făcuseră nimic pentru această parte a Spitalului Judeţean, se întrebau dacă nu cumva e nevoie de o tragedie pentru ca cineva să ia măsuri. La începutul lunii noiembrie, în urma articole
lor publicate de „Glasul Hunedoarei”, Consiliul Județean Hunedoara făcea o ședință în cadrul căreia a alocat banii necesari pentru reabilitarea completă a acoperișului secției de Pediatrie, a mansardei și a etajului II: 550.000 de lei. Lucrările au început, a fost făcută recepția lor, iar proaspătul președinte al Consiliului Județean, Mircea Bobora (medalion), spunea la acea vreme că vor continua cu etajul 1 și parter, în 2017. „Categoric, lucrările vor continua și anul viitor. Vor continua și lucrările la Pediatrie, va continua și activitatea de dotare a aripii noi a spitalului, în așa fel încât Spitalul Județean Deva să fie un spital de referință nu numai pentru județul Hunedoara”, spunea Bobora, la finele anului trecut.
Lucrurile nu s-au mai mișcat. Și vor rămâne, probabil, inerte, mult timp
Astăzi, la jumătate de an de la acel moment, autoritățile par a fi uitat de aceste promisiuni. Nimic nu s-a mai făcut la Pediatrie din acel moment. Medicii din secție au reușit, cu ajutorul sponsorilor, să schimbe mobilierul din saloane, respectiv paturile și noptierele. Dar sprijinul autorităților nu se simte. La etajul 1 și parter, încă trage curentul pe la geamuri. Prea mult optimism nu am găsit nici la managerul interimar al spitalului. „În ceea ce privește eventualele reparații, este sigur că anul acesta nu sunt fonduri pentru așa ceva”, a spus managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Deva, Gabriel Berceanu (medalion). La două zile după această discuție, ne-am întâlnit cu managerul în secția de Pediatrie. I-am adresat aceeași întrebare: când vor începe lucrările de reparații la restul clădirii? „Când vom avea bani, vom face și acolo”, a venit răspunsul său. Întrebat, când vor avea bani, Berceanu răspunde: „Încercăm… ideea este că nu stăm deloc. Acum prioritatea zero este mutarea în noua aripă”, a spus Berceanu. Pentru părinți însă, prioritatea zero sunt copiii. La afirmația reporterului „Glasul Hunedoarei” potrivit căreia iarna se apropie cu pași repezi, iar în jumătate de clădire încă bate vântul pe la geamuri, managerul a replicat: „Vedeți dumneavoastră, în momentul în care lucrezi numai pe sesizări, iei numai hotărâri pompieristice, e mai complicat puțin”.
Mutarea secției, prioritate zero. Dar pe când?
Secția de Pediatrie ar urma să fie mutată în clădirea veche a spitalului, la etajul 3. Când? Nu se știe nici astăzi, la mai bine de jumătate de an de la finalizarea noului corp al unității sanitare. Am adresat această întrebare și medicului Mihaela Paul, șefa secției de Pediatrie. „Nu știu când ne mutăm de aici. Asta să întrebați la Consiliul Județean…”, a venit răspunsul medicului.
„Ca să putem să luăm în considerare mutarea secției începând de mâine, trebuie ca și constructorul să facă legătura între cele două corpuri de clădiri (n.r. aripa veche și aripa nouă), ceea ce mai durează. Tocmai s-a constatat că există niște uși speciale pe care trebuie să le pună, noi am eliberat acea zonă din clădirea veche, pe toată coloana. Următorul pas va fi mutarea, pentru că de dotări nu sunt fonduri în momentul de față. Mutăm ceea ce avem. Trebuie să mutăm, pentru că altfel blocăm proiectul în continuare. Pediatria va mai sta aici, pentru că nu se poate muta încă în clădirea veche (actuala clădire principală a spitalului – n.red.)”, a spus și managerul unității sanitare, Gabriel Berceanu.
Conducerea CJ promite, în continuare
Președintele Consiliului Județean, Mircea Bobora, are obligația de a demonstra că lucrările efectuate la Pediatrie, în toamna anului trecut, nu au fost făcute doar pentru faptul că, în acea perioadă, au avut loc alegeri pentru posturile de parlamentari, pentru care a candidat și fostul președinte al instituției. Laurenţiu Nistor a fost cel care a demarat lucrările, iar Bobora trebuie să le continue. „Va fi și Pediatria remonitorizată, dar acum vrem să mutăm secțiile din spațiile vechi, în aripa nouă a spitalului. Acum facem o analiză asupra acestei chestiuni. La clădirea veche, o să facem tot ce se poate face, pe zona de estetizare și creare de condiții normale. Nu o să facem reparații capitale, dar toate acestea vor intra în programul de estetizare până la mutarea în aripa nouă. Vom schimba și geamurile, pentru ca, în iarna aceasta copiii să nu mai stea în frig”, a declarat președintele Consiliului Județean, Mircea Bobora. De la promisiuni până la fapte este, însă, cale lungă.
Copiii și medicii, plimbați între spitale
În tot acest timp, extrem de lung, copiii bolnavi și medicii se plimbă între spitale. Urgența pediatrică este deservită, doar în unele cazuri, de urgentiștii de la UPU, iar în altele asistentele se ocupă de micuți. În cazul în care medicii de la Urgență nu pot veni să le ajute pe asistente, acestea cer ajutorul medicilor de la Pediatrie. La telefon. Iar medicii lasă micii pacienți de pe secție, și merg în Urgență. Totul, pentru că la spitalul din Deva nu există medici pediatri urgentiști. „Există o asistentă acolo, colaborăm cu medicii care sunt de serviciu pe Urgențe, iar prin colaborare stabilim diagnostic. Noi vedem copilul. Ne cheamă și îl consultăm. Ne-ar ajuta foarte mult dacă am avea medicii pediatri de urgență”, a declarat medicul Mihaela Paul, șefa secției de Pediatrie (foto). Conducerea spital
ului spune că de ani buni încearcă să găsească specialiști. „Deocamdată, urgențele pediatrice sunt tratate de medicii de urgență din UPU, pentru că avem două posturi de medic pediatru de urgență, tot scoase la concurs de vreo patru ani, dar nimeni nu s-a prezentat. Acum, avem în derulare procedura de anunț și va urma o nouă încercare”, mai spune Berceanu. Concluzia tristă este trasă chiar de șefa secției de Pediatrie: „Faptul că suntem aici (în clădirea actuală – n.red.) e rău pentru copii. De aceea vrem să ne și mutăm. Faptul că suntem departe de raze, de laborator, de RMN, nu e bine. Solicităm salvare și îi ducem. Încercăm se ne încadrăm cât se poate în legislație. Sperăm să ne mutăm cât mai repede”, spune dr. Mihaela Paul.
Puteţi citi şi:
http://glasul-hd.ro/o-retrospectiva-cu-gust-amar-sectia-de-pediatrie-spitalului-judetean-incremenit-timp/\







One Comment