glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Copiii din Hunedoara, aproape gratis cu autobuzele locale. Elevii din oraş pot avea abonamente lunare cu doar 4,4 lei

Prim Transprest, firma de transport local subordonată Primăriei, anunţă că a început să aplice o decizie recentă a Consiliului Local prin care elevii beneficiază de o reducere substanţială a preţului abonamentelor.

Reducerea este de 95 la sută şi se aplică pe întreaga durată a unui an calendaristic, nu doar în timpul anului şcolar, cum se proceda până acum. Ea li se aplică şi studenţilor cu vârste de până la 26 de ani, însă doar pe durata anului universitar, în aceste cazuri. Aşa se face că, în loc de 44 de lei cât plăteau până acum, elevii şi studenţii vor plăti doar 4,4 lei pentru un abonament lunar. Ei au posibilitatea să-şi cumpere şi abonamente pe o jumătate de lună, costul acestora fiind de 2,2 lei. Decizia survine unor modificări legislative din această primăvară cărora Primăria Hunedoarei nu a ezitat să le dea curs.

Dacă se vrea,..

Preţul unui abonament întreg la o linie de transport în comun în municipiul Hunedoara este  88 de lei pe o lună. Până acum, în cazul elevilor, Primăria suporta jumătate din valoarea acestuia, iar părinţii trebuiau să „pună” cealaltă jumătate. Primarul Dan Bobouţanu declară că, de mai multe ori, a fost sesizat asupra unor cazuri în care părinţii se gândeau serios să nu-şi mai trimită copiii la şcoală din cauza costurilor cu transportul. „Am avut de-a face cu destui copii aflaţi în pericol de abandon şcolar. Colegii din Primărie au făcut şi anchete sociale şi au depistat clar astfel de situaţii în care, de exemplu, familii cu trei sau patru copii se gândeau să nu-i mai trimită la şcoală din cauză că nu-şi permit să plătească aproape 200 lei pe lună transportul”.

În primăvara acestui an, Legea Educaţiei Naţionale a fost modificată însă, în ce priveşte decontarea abonamentelor de transport era folosită vechea formulă de „până la 50 la sută”. „Noi şi alte primării am făcut adrese la Asociaţia Municipiilor din România prin care am cerut ca formularea referitoare la decontare să fie schimbată în «minimum 50 la sută». Legea s-a votat, a intrat în vigoare şi noi o aplicăm. Nu ne permite să acordăm gratuitate, dar putem merge cu adevărat substanţială. Astfel am decis să acordăm o reducere de 95 la sută pentru elevi şi studenţi. Cei 4,4 lei percepuţi reprezintă, în fapt, doar contravaloarea confecţionării abonamentelor în sine”, adaugă Bobouţanu.

 

 

Back to top button