glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Controalele fiscale au adus venituri suplimentare la bugetul de stat

În primele două luni ale anului inspectorii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara au efectuat un număr totoal de 174 acţiuni de control la persoanele juridice, Rezultatele înregistrate urmare verificărilor efectuate la persoane juridice se concretizează în atragerea la bugetul de stat a unor venituri suplimentare în sumă totală de 18.251 mii lei. De asemenea, au fost diminuate pierderile fiscale înregistrate de agenţii economici cu suma de 54 mii lei.
La contribuabili persoane fizice s-au efectuat un număr de 61 acţiuni de control, rezultatele acestor acţiuni fiind concretizate în stabilirea unor venituri suplimentare în sumă totală de 357 mii lei reprezentând diferenţe de impozite şi taxe, accesorii şi amenzi.
De asemenea, în această perioadă au fost soluţionate un număr de 70 solicitări de rambursare/restituire a taxei pe valoare adăugată. Din suma solicitată la rambursare/restituire în valoare de 5.816 mii lei, s-a admis la rambursare/restituire suma de 5.510 mii lei şi s-a respins suma de 306 mii lei.

Back to top button