Eveniment
Contrabandă cu ţigări, drum sigur spre închisoare
Doi bărbați din Valea Jiului au ajuns în spatele gratiilor după ce au fost emise, pe numele lor, mandate de executare a unor pedepse cu închisoarea. Este vorba despre un petroşănean în vârstă de 51 de ani, condamnat definitiv de Tribunalul Hunedoara la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani, pentru comiterea infracțiunii de contrabandă cu țigări și un alt bărbat, din Vulcan, condamnat definitiv de Tribunalul Hunedoara la 3 ani pentru comiterea infracțiunii de contrabandă. Ambii au fost depuși în Penitenciarul Bîrcea Mare, în baza mandatului.






