glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Continuă legea favoritelor. Set, game, match pentru Avantaje

Şi al treilea weekend al Ligii Realsport a continuat sub aceleaşi auspicii. Favoritele s-au impus, din nou, pe linie şi doboară noi recorduri de eficacitate. Campioana C.S.D. a marcat de 12 ori în poarta celor de la Azaria, în vreme ce Avantaje a reuşit să puncteze „doar” de şase ori în meciul cu incomoda Anonimii. Pera Bmw a continuat şi ea tradiţia, după 5-1 cu Tikva.

Deşi se anunţa a fi unul din cele mai echilibrate dueluri ale rundei, jocul dintre EFC Anonimii şi Avantaje n-a stat sub această zodie decât puţin peste 25 de minute. Vicecampioana a făcut o repriză secundă bună şi s-a impus la pas.

S-au urnit mai greu

Ca aproape de fiecare dată când i-au întâlnit, „verzii” lui Alin Petraş le-au oferit o replică bună celor de la Avantaje. Însă doar preţ de o repriză, pentru că neatenţiile din defensivă şi lipsa rezervelor a făcut ca balanţa să se încline în favoarea lui Mureşan şi compania. Anonimii au şi punctat primii, prin Tabac, care a deviat şutul puternic al lui Albu (13) şi au încercat să reziste cât mai mult în avantaj. Ba au şi ratat şansa de a-şi dubla avantajul în câteva rânduri, până când erorile din apărare le-au venit de hac. Boloş a jucat rolul „killer-ului”, chiar înainte de pauză (20 şi 27) – ultima dată, cu un voleu frumos din apropierea careului, după o respingere greşită a lui Horţ. Mureşan a făcut 3-1 direct din lovitură liberă (27), pentru ca mai apoi Părău să înscrie în poarta fostei sale echipe, după un şut în cros a lui Constantin Jr. (29). Şi lucrurile au devenit şi mai clare după reuşita frumoasă a tânărului Costea (33), astfel încât golul lui Albu, din lovitură de la 9 metri (cei de la Avantaje au adunat şase faulturi) aproape că nici n-a mai contat. Mai cu seamă cu cât, Şaucă a închis „setul” cu un şut la firul ierbii, printre picioarele lui F. Mircea (46). Avantaje conduce seria a II-a (la egalitate cu Quasar Deva) şi are, deja, al doilea cel mai bun atac din campionat (23 de goluri), cu doar două reuşite mai puţin decât rivalii de la C.S.D., care şi-au reglat tirul în faţa celor de la Azaria.

Back to top button