glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Construcţii începute în urmă cu mulţi ani, abandonate de beneficiari

Municipiul reşedinţă de judeţ “găzduieşte” de ani buni câteva clădiri nefinalizate. Piatra de temelie a fost pusă cu mulţi ani în urmă, însă lucrările au fost sistate cel mai probabil din lipsă de fonduri. Fie că este vorba despre blocuri de locuinţe sociale sau edificii ridicate cu scopul de a găzdui diferite instituţii, mare parte dintre clădirile respective au rămăs şi acum Şantiere în lucru.

Una dintre cele mai vechi construcţii nefinalizate este cea de pe strada Liliacului. Lucrările au început în 1994, iar după finalizare în clădire urma să funcţioneze Şcoala de Arte din Deva, investiţie finanţată de Ministerul Educaţiei. Cinci ani mai târziu de la începerea lucrărilor, prin lege clădirea a fost transferată de la Minister la Primăria Deva, iar în 2000 construcţia a ajuns din nou în ograda ministerului. Şcoala respectivă făcea parte dintr-un proiect mai amplu pentru judeţul Hunedoara, care prevedea cinci mari investiţii. Proiectantul de la vremea respectivă a încasat banii, iar de finanţarea propriu-zisă a lucrării nu s-a mai ocupat nimeni până în momentul de faţă. Toate fondurile care s-au alocat în ultimii ani au fost canalizate pentru a acoperi costurile pentru paza şi protecţia investiţiei. De altfel, o parte a corpului clădirii se află în litigiu, terenul fiind revendicat în instanţă. Pentru finalizarea investiţiei ar mai fi nevoie de aproximativ 40 de miliarde de lei vechi, bani care nu se ştie când vor fi alocaţi.

Pe Aleea Saturn se munceşte… la demontarea macaralei

O altă construcţie care a fost ridicată până la acoperiş după care au fost sistate lucrările este clădirea de pe Aleea Saturn. Investiţia trebuia să se materializeze într-un bloc de locuinţe pentru poliţişti. De cel puţin trei ani, lucrările au fost sistate. În urmă cu doi ani şi după mai multe reclamaţii ale vecinilor, macaraua cu care ar fi trebuit să lucreze constructorii a fost “pusă la pământ” deoarece din cauza ruginii risca să se prăbuşească. În prezent, la blocul respectiv se munceşte de zor, dar nu pentru finalizarea lucrărilor ci pentru a demonta şi duce la fier vechi ce-a mai rămas din vechea macara. La două străzi distanţă, pe Gheorghe Doja, se munceşte de zor, tot la un bloc de locuinţe. Emiterea autorizaţiei de construire pentru blocul respectiv a făcut obiectul unui scandal de zile mari în legislativul local, investiţia fiind contestată de mai mulţi consilieri locali. Lipsa unui Plan Urbanistic General a făcut posibilă construirea unui bloc într-un cartier de case. Devenii care locuiesc în acea zonă au cerut instanţei anularea autorizaţiei de construire. Construcţia trebuie finalizată în iunie anul viitor.

Construcţiile “din inima oraşului tău”

În urmă cu câţiva ani au început şi lucrările de construire a unui bloc de locuinţe în spatele clădirii IPH. După cum este specificat pe bannerul de pe clădire, aici urmează să fie construite 21 de apartamente. Nimeni nu poate spune că muncitorii nu îşi fac treaba. De muncit se munceşte, dar în ritm de melc. Aceeaşi situaţie este şi la blocul ANL din cartierul Micro 15. Lucrările au început în 2008 şi ar fi trebuit să fie finalizate în 2010. Muncitorii trebăluiesc de zor, iar potrivit administraţiei locale o parte din apartamente sunt finalizate.

Palatul Administrativ, în atenţia autorităţilor locale şi judeţene

Palatul administrativ este una dintre cele mai vechi construcţii începute în municipiul Deva. Lucrările au început în anii 90, iar aici trebuia să funcţioneze sediul unei bănci, unele servicii din cadrul Primăriei Deva şi Consiliul Judeţean. Se pare că lucrurile vor intra în linie dreaptă în ceea ce priveşte clădirea respectivă. Consiliul Judeţean intenţionează să mute aici sediul Bibliotecii Judeţene, iar Primăria Deva va finaliza partea sa de lucrare din venituri proprii. “Chiar în şedinţa din această lună vom avea pe ordinea de zi un proiect cu privire la Palatul Administrativ. Consiliul Judeţean a fost de acord să ne cedeze o parte din parcare. Vrem să finalizăm investiţia din fonduri proprii şi să mutăm aici o parte din serviciile din subordinea primăriei precum Taxe şi Impozite, Poliţia locală şi altele. Urmează apoi să reabilităm şi actualul sediu al Primăriei”, a precizat primarul Devei, Petru Mărginean.

Back to top button