Consiliul Local Hunedoara s-a răzgândit, în problema bisericilor
Consilierii locali ai municipiului Hunedoara au aprobat, vineri, proiectele de hotărâri referitoare la construirea a două noi biserici în oraş. Este vorba despre o biserică ortodoxă ce urmează să apară între trei blocuri, pe strada Pinilor din Micro 7, şi o biserică greco-catolică ce va ocupa un teren de pe strada Mureşului.
După hotărârile adoptate vineri de CL Hunedoara se poate spune că proiectul bisericii greco-catolice este beneficiarul indirect al lobby-ului pe care reprezentanţii bisericii ortodoxe l-au făcut în ultimele săptămâni pentru lăcaşul de cult dorit în Micro 7.
Opoziţie consecventă…
„Povestea” a început în vara anului trecut, când Episcopia Română Unită cu Roma Greco – Catolică de Lugoj a solicitat Primăriei Hunedoara un teren pe strada Eroilor, pentru ridicarea unei biserici, pe motiv că singurul lăcaş de cult al greco-catolicilor este situat tocmai în cealaltă parte a oraşului. Consiliul Local s-a opus atunci, pentru că, din 60 de proprietari din zonă chestionaţi, 50 nu au fost de acord cu ridicarea bisericii. Proiectul a mai apărut o dată pe ordinea de zi a CL Hunedoara şi a fost respins din nou, iar demersul bătea pasul pe loc. În ianuarie însă, a venit rândul aprobării unui raport de informare a cetăţenilor pentru o biserică ortodoxă dorită a fi ridicată pe strada Pinilor, în Micro 7, pe unul dintre cele şase terenuri primite de Episcopia Devei şi Hunedoarei în oraş, în urmă cu trei ani. Consilierii locali şi-au adus aminte că au respins un demers asemănător al bisericii greco-catolice şi au procedat la fel şi în cazul raportului amintit, acesta reprezentând o etapă a procedurilor necesare a fi îndeplinite înainte de a se începe construcţia efectivă. Argumentul a fost că şi aici au existat opozanţi, 23 la număr, însă nu s-a comunicat foarte clar totalul persoanelor chestionate. Şi proiectul privind biserica ortodoxă a fost respins, iar
… până la un punct
După decizia luată de consilieri la finele lunii ianuarie, reprezentanţii bisericii ortodoxe au demarat o adevărată campanie de lobby pe lângă aleşii locali. Pe lângă discuţiile avute de clericii ortodocşi cu o parte dintre consilieri şi reprezentanţi ai executivului Primăriei, a apărut şi o adresă oficială în care era exprimat principalul argument care să susţină proiectul bisericii din Micro 7: distanţa mare pe care o au de parcurs credincioşii ortodocşi până la bisericile ortodoxe (cea mai apropiată fiind în zona Păltiniş, celelalte, majoritatea, în Centrul Vechi – Chizid). La presiunea reprezentanţilor Episcopiei, parte dintre consilierii locali şi-au schimbat opţiunea, însă exista şi „precedentul” nerezolvat al refuzului cu care a fost tratată solicitarea făcută pentru biserica greco-catolică. S-a găsit, totuşi, o soluţie: a fost aprobat şi raportul privind biserica ortodoxă din Micro 7, dar şi alocarea unui teren de 450 de metri pătraţi, pe strada Mureşului (pe partea opusă blocurilor) pentru viitoarea biserică greco-catolică.
Motive nespuse oficial
În ce priveşte demersul pentru biserica de pe Mureşului, acesta s-a izbit de la bun început de o oarecare rezistenţă în rândul reprezentanţilor municipalităţii, bazată pe ideea că în oraş sunt doar vreo 500 de credincioşi greco-catolici, iar biserica deja existentă lângă spital, ridicată tot pe un teren alocat de Primărie, ar fi suficientă. Opoziţia privind biserica ortodoxă de pe strada Pinilor s-a bazat pe faptul că aceasta va ocupa o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi, între trei blocuri, zonă în care relativ recent a fost amenajat un loc de joacă. Reprezentanţii Episcopiei spun că vor amenaja două locuri de joacă în schimbul celui ce urmează să fie ocupat de biserică. O altă nemulţumire a aleşilor locali, deocamdată nespusă cu voce tare, este faptul că Episcopia Devei şi Hunedoarei construieşte biserici noi, însă nu se ocupă aşa cum ar trebui de cele vechi, unele având şi statut de monument istoric (de exemplu Catedrala din Centrul Vechi, sau Biserica Sf. Nicolae din zona Chizid).






