glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Consiliul Local Hunedoara a chemat parlamentarii la raport

Membrii legislativului local al municipiului Hunedoara i-au invitat pe cei doi parlamentari care reprezintă localitatea în Camera Deputaţilor, respectiv Senatul României să-şi prezinte raportul de activitate şi modul în care au sprijinit electoratul care i-a ales.

Cei doi parlamentari care reprezintă municipiul Hunedoara în Parlamentul României, respectiv deputatul democrat-liberal, Viorel Arion şi senatorul liberal Dan Radu Ruşanu au răspuns prezent ieri, la invitaţia consilierilor locali, şi şi-au etalat realizările pentru comunitatea hunedorenilor. Doar că realizările acestora nu au fost atât de mari având în vedere că ambii parlamentari se “mândresc” cu câte două mandate “de căciulă”.

Deputatul Arion, între bani pentru culte şi boicotul proiectelor europene

Primul parlamentar “supus interogatoriului” a fost deputatul Viorel Arion. Lista sa de realizări s-a rezumat la 80 de miliarde de lei vechi, fonduri direcţionate, în două mandate, lăcaşelor de cult şi unităţilor de învăţământ, cinci miliarde de lei vechi pentru achiziţionarea unui tomograf pentru spitalul municipal şi o intervenţie la AVAS, astfel încât 138 de hectare de teren să fie trecute în administrarea consiliului local. La acestea se adaugă înfiinţarea unei Camere de Comerţ Româno – Chineză, iar deputatul a anunţat şi faptul că în primăvară va avea loc un forum româno-chinez în judeţ, asiaticii fiind interesaţi de piatră, marmură şi siderurgie. Consilierii locali au atins şi subiectul proiectelor cu finanţare europeană, dat fiind faptul că au existat bănuieli cum că deputatul Arion ar fi pus beţe în roate unui astfel de proiect. Parlamentarul democrat-liberal a precizat că a sprijinit toate proiectele administraţiei locale, însă când a fost pus să le enumere acesta s-a cam bâlbâit. De remarcat că din banii “aduşi” de Arion pentru biserici şi scoli s-a înfruptat şi firma prietenului său Janin Antonescu, unul dintre principalii susţinători ai deputatului democrat-liberal în lupta împotriva primarului Marius Hada.

Ruşanu şi sumele alocate din fondul de rezervă

Portofoliul senatorului Dan Radu Ruşanu este un pic mai consistent în ceea ce priveşte fondurile pe care pretinde că le-a canalizat către municipiul de pe Cerna, precum şi întreg judeţul. Acesta a făcut referire la societatea Drexel Maier, care a creat aproximativ o mie de locuri de muncă pentru hunedoreni şi la faptul că majorările şi penalităţile combinatului siderurgic au fost şterse pe vremea când acesta era secretar de stat în Ministerul de Finanţe, în vederea accesării unui credit pentru investiţii în retehnologizare. Ruşanu a declarat în plenul Consiliului Local Hunedoara că din fondul de rezervă al guvernului a fost canalizată suma de aproximativ o mie de miliarde de lei, în perioada 2005 – 2008, sumă cu mult mai mare comparativ cu aportul judeţului la bugetul de stat.

Back to top button