glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Consiliul Judeţean faţă cu neputinţa, la Sarmizegetusa

„Penalizarea” cu 2 milioane de lei pentru felul în care s-a construit drumul spre capitala Daciei Libere nu este singura problemă cu care se confruntă Consiliul Judeţean, când vine vorba despre Sarmizegetusa Regia. Înlocuirea stâlpilor din Marele Sanctuar Circular se amână din nou, scoaterea arborilor periculoşi din zonă nu are „muşterii”, iar problema pazei e încă nerezolvată pe deplin.

Săptămâna trecută, oficialii Consiliului Judeţean recunoşteau că Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a decis o „corecţie financiară” în valoare de 2 milioane de lei pentru că la construirea gabioanelor pe drumul de acces s-a folosit piatră de râu în loc de piatră concasată. Drumul a fost modernizat cu 18 milioane de lei (din fonduri europene), de către o firmă care a făcut o ofertă situată la mai puţin de jumătate din necesarul estimat iniţial – 41 de milioane de lei.

Decizia e contestată la Minister, însă alte trei probleme „macină” Serviciul de Administrare a Monumentelor Istorice din subordinea CJ.

Altă licitaţie pentru stâlpi

Anul trecut, reprezentanţii CJ anunţau că, în vara lui 2016, ar fi urmat să fie înlocuiţi cei 118 stâlpi de lemn care formează Marele Sanctuar Circular de la Sarmizegetusa Regia, simbolul vizual al întregului monument. Licitaţia s-a prelungit însă şi a ajuns până-n iarnă, când stâlpii nu mai puteau fi montaţi. În februarie 2017, se avansa ca termen dorit pentru finalizarea lucrării data de 1 mai. Între timp, firma care a câştigat licitaţia pentru lucrarea de 80.000 de lei a intrat în insolvenţă. Acum e nevoie de o nouă licitaţie pentru stabilirea unei noi firme care să se ocupe de refacerea Marelui Sanctuar Circular, după cum afirmă vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Adrian Vasilescu. Stâlpii montaţi în 1980 – 1981 au putrezit, iar în iernile ultimilor ani aproape jumătate dintre ei s-au prăbuşit.

Copacii cad, licitaţiile nu au efect
Arborii care cad peste vestigiile dacice reprezintă o altă problemă nerezolvată la Sarmiz Regia. „Direcţia Silvică a organizat două licitaţii pentru extragerea arborilor periculoşi din zonă (peste 80 la număr), dar nu s-a prezentat nimeni. Probabi cei de la Direcţia Silvică vor intra să-i taie în regie proprie”, spune Vasilescu.

„Povestea” copacilor de la Regia durează deja de vreo două decenii. Monumentul UNESCO este situat în „zona specială de conservare” a Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina, motiv pentru care orice copac ce se doreşte a fi tăiat pare a avea nevoie de echivalentul său în hârtie consumată pe aprobări până la momentul „sacrificării” sale.

Paza rămâne „în discuţii”

La finele acestei luni expiră termenul până la care Ministerul Administraţiei şi Internelor a promis că va găsi o soluţie pentru ca Sarmizegetusa Regia să fie păzită gratuit, cu jandarmi, aşa cum spune o lege din 2001. Problema este însă că o Ordonanţă din 2005, pe aceeaşi temă a obiectivelor păzite gratuit de Jandarmerie nu include şi Sarmizegetusa Regia. Curtea de Conturi ţine seama doar de legea din 2001 şi impută Consiliului Judeţean 1,2 milioane de lei plătiţi pentru serviciul de pază asigurat de o firmă privată la Sarmiz Regia în 2015. Probabil va face la fel şi pentru 2016. Mai mult, paza „gratuită” a Jandarmeriei ar presupune cheltuieli imense pentru CJ cu amenajarea zonei în acest scop. „MAI a făcut o comisie care a întocmit o analiză de risc pentru paza de la Sarmizegetusa Regia şi ne-au cerut să facem acolo nişte lucrări care s-ar fi transformat, pur şi simplu, într-o unitate militară, inclusiv să îngrădim perimetrul, să avem reflectoare şi peste 80 de camere video prin copaci. Mai mult efectivele MAI păzesc doar perimetrul, nu fac şi supravegherea monumentului în sine. Cu decizia Curţii de Conturi suntem în contestaţie, iar în chestiunea pazei suntem într-un dialog scris cu MAI astfel încât să se poată rezolva şi partea legislativă”, declară Sorin Adrian Vasilescu. Vicepreşedintele CJ mai spune că, până la clarificarea situaţiei pazei, Consiliul Judeţean se va achita de sarcina „supravegherii” monumentului, cu firma care va câştiga licitaţia derulată în acest scop, în această perioadă.

Citeşte şi:

http://glasul-hd.ro/paza-la-sarmizegetusa-regia-problema-se-rezolva-incurcatura-financiaro-legala-persista/

http://glasul-hd.ro/cj-hunedoara-e-pus-la-plata-pentru-drumul-spre-sarmizegetusa-regia-ministerul-fondurilor-europene-calculat-o-corectie-financiara-de-2-milioane-de-lei-din-cauza-nerespectarii-proie/

Tags