Consilierul juridic al ITM Hunedoara rămâne în arest
Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au decis, ieri, să menţină arestul preventiv, în cazul consilierului juridic al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, Călin Ioan Ivan.
Juristul ITM Hunedoara a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Decizia instanţei hunedorene a fost atacată cu recurs de către Ivan, însă magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au menţinut arestul preventiv în cazul acestuia. Bărbatul şi-a riscat libertatea pentru suma de 800 de lei.
Mită, pentru a nu transmite la Finanţe un proces-verbal de contravenţie
Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că inculpatul, în perioada 2010 – ianuarie 2012, a pretins de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 800 de lei în scopul de a nu-i transmite în debit, la Administraţia Finanţelor Publice, un proces-verbal de contravenţie pe care inspectorii ITM Hunedoara îl încheiaseră la societatea respectivă. De asemenea, în luna ianuarie 2012, în baza unei înţelegeri prealabile cu administratorul unei societăţi comerciale, care fusese amendată de către acelaşi inspectorat, bărbatul a “instruit” trei martori cu privire la cele ce vor declara în faţa instanţei de judecată. În cauză s-au efectuat percheziţii la Biroul juridic din cadrul ITM Hunedoara, precum şi la domiciliul lui Călin Ivan, de unde au fost ridicate mai multe calculatoare.






