glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Conferinţă Ştiinţifică Internaţională, la a IV-a ediţie, la Hunedoara

Cadre didactice, profesori universitari, cercetători din România, China, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Ungaria etc. participă săptămâna aceasta la o Conferinţă Ştiinţifică Internaţională – International Conference on Applied Sciences (ICAS2016). Manifestarea ajunge anul acesta la cea de-a IV-a ediţie şi se va desfăşura la Hunedoara, în perioada 25-27 mai. Tematica conferinţei ştiinţifice internaţionale, care va avea loc la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, acoperă domenii de interes pentru mediul academic, economic şi de afaceri, fiind orientată spre aplicarea rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi tehnologice în domenii ale ştiinţelor aplicative. Potrivit organizatorilor, conferinţa va fi împărţită în două părţi: în prima parte vor lua cuvântul organizatorii şi anumite cadre didactice şi profesori universitari vor prezenta câteva referate de deschidere, iar în partea a doua, participanţii îşi vor prezenta lucrările pe secţiuni şi domenii. Deschiderea oficială a manifestării va avea loc în data de 26 mai 2016, de la ora 9:00, în Aula Facultăţii de Inginerie din Hunedoara. Conferinţa este organizată de Universitatea Politehnica Timişoara, Facultatea de Inginerie din Hunedoara în colaborare cu Academia Oamenilor de Știință din România, Academia de Științe Tehnice din România – Filiala Timișoara și Asociația Generală a Inginerilor din România – Filiala Hunedoara.

Back to top button