Conducerea spitalului din Hunedoara a fost revocată din funcţie
Managerul Spitalul Municipal “Alexandru Simionescu” Hunedoara, Bende Barna, şi alţi trei directori din structura de conducere a unităţii medicale au fost demişi din funcţie în urma unei decizii a Consiliului de Administraţie (CA). “Decapitarea” unităţii spitaliceşti a fost făcută în baza unor motive neîntemeiate, fiind practic o răzbunare a actualului primar, Viorel Arion.
Consiliul de Administraţie al spitalului din Hunedoara s-a întrunit ieri într-o şedinţă fulger, pe ordinea de zi fiind un singur punct, respectiv revocarea din funcţie a managerului spitalului, precum şi directorul medical, directorul financiar contabil şi directorul de întreţinere. Nu a fost nevoie decât de zece minute pentru ca membrii Consiliului de Administraţie să citească un raport întocmit de reprezentanţii primăriei în CA şi să supună la vot propunerea de revocare. Demiterea celor patru dirctori a fost făcută cu trei voturi pentru şi două împotrivă. Unul din principalele motive care au stat la baza deciziei de revocare este faptul că nu a fost efectuată reevaluare indicatorilor de management pentru anul 2012. “Consiliul de Administraţie s-a întrunit în şedinţă extraordinară pentru a aproba decizia privind revocarea mea din funcţie şi a comitetului director. Au citit un raport despre care şapte dintre cei zece membrii ai CA nu ştiau nimic. Hotărârea a fost supusă la vot şi aprobată cu trei voturi din cinci. Argumentele invocate pot fi demontate în orice moment. Unul din principalele motive invocate a fost acela că este nul de drept contractul meu. Iar asta deoarece în contract sunt prevăzuţi indicatori de management care trebuiesc reevaluaţi în fiecare an. În 2011 au fost evaluaţi indicatorii, iar în 2012 acest lucru nu s-a mai întâmplat. Am purtat chiar o discuţie cu primarul pe tema asta. Nu sunt eu de vinovat că acest lucru nu s-a întâmplat”, a explicat medicul Bende Barna. Managerul spitalului din Hunedoara a precizat că va analiza posibilitatea de a ataca decizia în instanţă.






