glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Condamnări în “dosarul utilajelor furate din UE”

Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au pronunţat, la finele săptămânii trecute, prima sentinţă în “dosarul utilajelor furate din state ale Uniunii Europene”. Astfel, instanţa a decis ca trei dintre inculpaţii în acest dosar să fie condamnaţi la pedepse cu închisoare cu executare, iar ceilalţi doi la închisoare cu suspendare.

Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât condamnarea a cinci inculpaţi în dosarul disjuns din dosarul cunoscut opiniei publice ca “dosarul utilajelor furate din state ale Uniunii Europene”, care au recunoscut săvârşirea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, la pedepse cuprinse între un an de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi 4 ani de închisoare cu executare.
“Cei cinci inculpaţi care au recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei au fost judecaţi numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Art.3201 din Codul de Procedură Penală (introdus prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor) prevede reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei cu închisoarea pentru inculpaţii care recunosc în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.

Trei condamnaţi la închisoare cu executare, doi, cu suspendare

Inculpatul Cornel Irimia a fost condamnat la pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
Inculpatul Florin Radu Liptak a fost condamnat la pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.
Inculpatul Iulian Iosif Băda a fost condamnat la pedeapsa de trei ani şi patru luni închisoare cu executare şi doi ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave. În cazul acestuia, instanţa a dispus revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de doi ani închisoare la care fusese condamnat în 2008, într-un alt dosar, astfel încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa rezultată de cinci ani şi patru luni de închisoare.
Cu privire la aceşti trei inculpaţi, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus menţinerea măsurii de arestare preventivă.

Back to top button