Comedie de cinci stele la Deva
Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva găzduiește săptămâna aceasta una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească. Este vorba despre „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, un spectacol de cinci stele.
Evenimentele culturale de mare interes continuă în municipiul reședință de județ. De această dată, devenii sunt invitați la „Gaițele”, o comedie care lasă un gust amar și dă de gândit. Cu titlul original „Cuibul de viespi”, „Gaițele” reflectă atitudinea critică a dramaturgului față de societatea vremii sale: o „lume putredă, care mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune”, după cum a descris-o Kirițescu. Acțiunea piesei se petrece prin vara anului 1930, în casa Anetei Duduleanu, văduva moșierului Tasse Duduleanu – o casă în care domină egoismul, răutatea, urletele și meschinăria, întreținute de cele trei „gaițe” – Aneta și surorile ei, Zoia și Lena – care își petrec timpul bârfind, jucând cărți, mâncând dulcețuri și urmărind ceremoniile funerare din oraș. Din distribuția spectacolului fac parte: Florina Cercel (Aneta Duduleanu), Carmen Tănase (Zoia), Virginia Rogin (Lena), Carmen Ionescu (Fraulein), Ioana Farcaș (Colette Duduleanu), Antonia Ionescu (Wanda Serafim), Ana Maria Carablais (Margareta Aldea), Maria Nicola (Zamfira), Mircea Silaghi (Mircea Aldea), Liviu Cheloiu (Georges Duduleanu) și Sebastian Bălășoiu (Ianache Duduleanu). Spectacolul are loc în data de 24 aprilie 2018, de la ora 18:30. Prețul unui bilet este 80 de lei și poate fi achiziționat de la agenția de bilete a centrului cultural. Informații suplimentare și rezervări se pot obține la numărul de telefon 0721.055.037.






