glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Colegiul „Transilvania” din Deva are teren de minifotbal omologat FIFA

Elevii şi cadrele didactice ale Colegiului Tehnic „Transilvania” din Deva au un teren de minifotbal omologat FIFA. Investiţia a fost realizată de administraţia locală şi se ridică la valoarea de 186 de mii de lei. Cu aceşti bani a fost amenajat terenul şi gazonul artificial, suprafaţa de joc a fost împrejmuită, iar activitatea elevilor pe teren va putea fi urmărită de public dintr-o tribună nou construită. Terenul de la Colegiul „Transilvania” nu este singurul care va fi modernizat de administraţia locală a municipiului Deva. Conducerea primăriei are în plan finalizarea lucrărilor la şapte terenuri în acest an, şi încă cinci anul viitor. Predăm astăzi primul teren de minifotbal. E un teren omologat la dimensiunile FIFA, cu gazon greenfield. Urmează ca în perioada viitoare să finalizăm şi la alte şcoli, respectiv cea din Dacia, Şcoala <Regina Maria>, <Sigismund Toduţă>, Generală 6, dar şi pista de atletism de la Colegiul Sportiv”, a precizat primarul municipiului Deva, Petru Mărginean. 

Back to top button