glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara a câştigat faza regională a competiţiei „Business Plan”

Elevii de la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara s-au dovedit a fi cei mai buni antreprenori din regiunea de Vest. Aceştia au reuşit să câştige etapa regională a competiţiei „Business Plan” 2015-2016 cu Firma de exerciţiu Tendinţe Fashion SRL. Echipajul câștigător va participa la faza națională a competiției.

Competiția „Business Plan” este organizată anual de MENCS și CNDIPT-ROCT (Centrala firmelor de exercițiu din România), prin inspectoratele școlare județene, unitățile de învățământ subordonate în parteneriat cu autoritățile administrative publice. Etapa regională a competiţiei „Business Plan” 2015-2016, regiunea de Vest, a fost desfăşurată  sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, având ca locaţie Colegiul Economic ,,Emanuil Gojdu” din Hunedoara. Competiţia este inclusă în Calendarul concursurilor naţionale şcolare M.E.N.C.Ş. Participanţii la această competiţie au fost elevi ai firmelor de exerciţiu câştigătoare ale fazelor judeţene din Arad, Timişoara şi Hunedoara. Judeţul Arad a fost  reprezentat de F.E. LUXURY FASHION, Cod CAEN 4690 Comerţ cu ridicata nespecializat de la Colgiul Economic Arad, profesor coordonator Ochiş Iuliana – clasându-se pe locul  III. Judeţul Timiş a fost reprezentat de F.E. HAPPY MATES, Cod CAEN 8559 Alte forme de învăţământ 9228 şi Alte activităţi recreative şi distractive de la Colegiul Economic „FS Nitti” Timişoara, profesor coordonator Iliescu Julia- clasându-se pe locul II. Câştigătorul competiţiei este firma de exerciţiu Tendinţe Fashion SRL de la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara, Cod CAEN 4642, Comerț cu ridicata al îmbrăcămintei și încălțămintei, profesori coordonatori Ritivoi Mioara și Solomon Carmen. Echipajul câștigător va participa la faza națională a competiției. „Competiția a fost foarte strânsă, toate firmele de exerciţiu având o prestaţie de o foarte bună calitate. Ideile de afaceri şi modul de prezentare al acestora au fost apreciate pozitiv de toţi membrii juriului. Elevii au dat dovadă că deţin competenţe antreprenoriale ce le vor oferi în viitor un succes real în mediul de afaceri. Pregătirea lor dovedeşte profesionalismul şi dedicarea dascălilor din învăţământul tehnologic. Felicitări tuturor! Mulţumim, de asemenea şi organizatorilor, în special domnului profesor Pârvu Anişor, director al Colegiului Economic din Hunedoara, care a avut o contribuţie majoră la reuşita acestei competiţii”, a precizat Dana Luiza Cioară, inspector Învăţământ Profesional şi Tehnic din cadrul ISJ Hunedoara.

Back to top button