glasul-hd.ro Web analytics

Administrație

Codul administrativ, aprobat prin ordonanță de urgență. Pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene

Guvernul a aprobat marți, prin ordonanță de urgență, Codul administrativ al României, act normativ contestat din faza de proiect de sindicatele din administrație, specialiști în drept și alți actori publici.

Codul administrativ a fost avizat negativ de Consiliul Economic și Social. Proiectul a mai trecut anul trecut și prin Parlament, însă a fost respins în ansamblul său de Curtea Constituțională. În loc să existe un proiect de lege privind Codul administrativ depus în Parlament și supus dezbaterilor parlamentare, coaliția de guvernământ a preferat să treacă acest cod prin ordonanță de urgență a Guvernului.

Unul dintre motivele invocate de Guvern pentru urgența adoptării Codului administrativ a fost “apariția unor situații excepționale, a numeroase disfuncționalități și chiar blocaje la nivelul unor unități administrativ-teritoriale în contractarea și implementarea unor proiecte cu finanțare nerambursabilă, pentru derularea unor obiective investiționale, cauzate de lipsa unor măsuri de simplificare și eficientizare a procesului decizional și a procedurilor interne aferente organizării și funcționării autorităților administrației publice locale”.

Cele mai importante prevederi ale Codului administrativ

Hotărârile privind administrarea patrimoniului se adoptă cu votul a jumătate plus unul dintre consilierii locali, față de două treimi dintre consilieri cum era până în prezent.

Șefii administrațiilor locale și județene vor primi pensii speciale. OUG prevede că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene beneficiază de indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Ce prevede Codul administrativ

“Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă (…) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40 % din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

În cazul exercitării unor mandate diferite în condiţiile prevăzute la alin.(3), la calculul indemnizaţiei lunare pentru limită de vârstă se vor avea în vedere indemnizaţiile lunare brute aflate în plată, corespunzătoare pentru fiecare funcţie.

Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene.

Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public”.

Potrivit unui calcul făcut de HotNews.ro, un primar care a avut un mandat va primi 19% din indemnizația lunară brută pensie specială, unul care a avut două mandate 38%, iar unul care a avut trei sau mai multe mandate – 57%. Mai concret, dacă un primar de comună are o indemnizație brută de 6.000 lei și a avut două mandate, va primi o pensie specială de 1.800 lei. Primarul unui oraș mai mare, care poate avea între 10.000 și 20.000 lei pe lună brut și două mandate, va primi în plus până la 7.600 lei/lună. Dacă are trei mandate ajunge la 11.000 lei pe lună.

O altă prevedere contestată este cea referitoare la “răspunderea aferentă actelor administrative”, unde Guvernul este criticat că a transferat răspunderea de la primari către funcționarii publici.

Ce prevede Codul administrativ

“Aprecierea necesităţii şi oportunitatea adoptării şi emiterii actelor administrative aparţine exclusiv autorităţilor deliberative, respectiv executive. Întocmirea rapoartelor sau a altor documente de fundamentare prevăzute de lege, contrasemnarea sau avizarea pentru legalitate şi semnarea documentelor de fundamentare angajează răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a semnatarilor, în cazul încălcării legii, în raport cu atribuţiile specifice.

Actele autorităţilor administraţiei publice locale angajează în condiţiile legii, răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a funcţionarilor şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean care, cu încălcarea prevederilor legale fundamentează din punct de vedere tehnic şi al legalităţii emiterea sau adoptarea lor sau contrasemnează ori avizează, după caz, pentru legalitate aceste acte”.

Puteți citi integral proiectul de ordonanță de urgență privind Codul administrativ al României AICI.

Președintele Klaus Iohannis: „Pesediștii vor să distrugă Administrația de dragul baronilor locali”

Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat marți adoptarea de către Guvern a Codului administrativ prin ordonanță de urgență. “Adoptarea de către Guvern a Codului Administrativ prin Ordonanță de Urgență este un grav atentat la întregul sistem administrativ și arată un plan mult mai amplu al PSD de a conserva puterea și de a-și servi baronii. Sfidarea românilor continuă să fie prioritatea zero a acestei guvernări. După doi ani în care au încercat să îngenuncheze Justiția de dragul unor corupți, pesediștii vor acum să distrugă Administrația de dragul baronilor locali. PSD nu se poate schimba, iar lecția primită de la români prin votul din 26 mai este una pe care acest partid este incapabil să o înțeleagă”, a declarat președintele României.

Ce spun sindicaliștii din administrație

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) i-a solicitat premierului Viorică Dăncilă, înaintea ședinței de guvern de marți, să nu adopte Ordonanța de Urgență privind Codul administrativ înainte de a avea un dialog cu partenerii sociali. „În cazul în care Guvernul României va adopta în ședința OUG referitor la Codul Administrativ, fiind introdus pe lista suplimentară, vom considera că acest demers este îndreptat împotriva cetățenilor acestei țări, că sfidează toate principiile de drept iar singurul lui scop este acela de a proteja un grup de interese care dorește să feudalizeze administrația publică din România”, au transmis reprezentanții FNSA, printr-un comunicat de presă.

Specialiști în drept, scrisoare către premier

Mai multe cadre didactice de la facultăți de Drept din țară i-au cerut în urmă cu două săptămâni premierului Viorica Dăncilă să nu adopte Codul administrativ prin Ordonanță de urgență, considerând că o astfel de măsură echivalează cu un exces de putere, potrivit HotNews.ro.

Scrisoarea a fost semnată de Alexandru Sorin Ciobanu, Bogdan Dima, Simona Gherghina și Monica Amalia Rațiu de la Facultatea de Drept a Universității din București, de Cristian Clipa, de la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității de Vest din Timișoara, Dacian Cosmin Dragoș și Ovidiu Podaru, de la Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și de Manuel Guțan, de la Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

„Semnatarii acestei scrisori își exprimă încrederea că argumentele obiective și tehnice vor prevala în deciziile Guvernului României din materia codificării dreptului administrativ și că Guvernul României va acționa în limitele competenței sale constituționale, eventual transformând proiectul de ordonanță de urgență în proiect de lege privind Codul administrativ, urmând ca acest proiect să fie depus în Parlament și supus dezbaterilor parlamentare. O astfel de soluție ar reprezenta o garanție nu numai pentru respectarea principiului separației puterilor în stat, dar și pentru asigurarea unei legislații clare, precise și predictibile pentru sistemul administrativ din România”, se arată în mesajul către premier al cadrelor universitare.

Tags