Cod galben de caniculă, până sâmbătă! Temperaturile vor ajunge la 39 de grade, la umbră
Meteorologii anunţă că urmează încă două zile de foc, cu temperaturi care ajung la 40 de grade Celsius. Pentru zilele de vineri şi sâmbătă, au fost emise avertizări cod portocaliu şi galben care vizează aproape toată ţara. În județul Hunedoara va fi valabil, în ambele zile, un cod galben, dar, totuși, căldura va fi deosebit de accentuată.
Vineri, în Crișana, cea mai mare parte a Banatului, sudul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei, disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 36 de grade. Pentru aceste zone a fost emis un cod galben de caniculă, în timp ce pentru restul regiunilor a fost emis un cod portocaliu, valabil în sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei şi în sudul Moldovei. Minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade. Meteorologii anunţă că valul de căldură va persista şi se va accentua în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Și ziua de sâmbătă va fi deosebit de caldă, iar disconfortul termic va fi accentuat, înregistrându-se temperaturi maxime de până la 39 de grade. Valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării şi se va accentua semnificativ în regiunile extracarpatice. Codul portocaliu se va extinde pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Moldovei, iar temperaturile maxime ajung la 40 de grade şi chiar peste în Câmpia Română. Tot pentru ziua de sâmbătă este valabil un cod galben care vizează cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Moldovei şi sudul Banatului, inclusiv județul Hunedoara.







One Comment