Clasa pregătitoare va rămâne primul an al învăţământului obligatoriu
Clasa pregătitoare va rămâne ca prima etapă a învăţământului obligatoriu, iar părinţii vor decide dacă aceasta va funcţiona în grădiniţe sau în şcoli. Anunţul a fost făcut de Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Potrivit acesteia, elevii care sunt înscrişi acum în clasa pregătitoare îşi vor continua studiile în următorul an şcolar cu acelaşi învăţător şi în aceeaşi locaţie. Dacă până acum clasa pregătitoare era opţională, de anul viitor, aceasta devine obligatorie. “Ceea ce este sigur este că această clasă pregătitoare va rămâne ca prima etapă în învăţământul obligatoriu. Dacă se va desfăşura în grădiniţă sau în şcoală asta nu contează şi nu afectează cadrele didactice. De asemenea, mai trebuie schimbat şi modul în care se înscriu copiii în această clasă”, a precizat ministrul Ecaterina Andronescu.






