Clădirile de patrimoniu din Constanța, prezentate într-o expoziție la Castelul Corvinilor
Castelul Corvinilor din Hunedoara găzduiește astăzi un eveniment cultural – artistic de excepție. Este vorba despre vernisajul expoziției itinerante, finanțată din timbrul de arhitectură, având următoarele tematici: „Constanța – clădiri de patrimoniu semnate de
arhitectul Victor Ștephănescu ( 24 august – 8 septembrie 2015) și Cazinoul din Constanța, scurtă istorie în imagini ( 24 august – 18 septembrie 2015). Vernisajul are loc de la ora 17:00. Evenimentul este organizat de Filiala Teritorială Hunedoara a Ordinului Arhitecților din România, în colaborare cu Filiala Teritorială Dobrogea. Potrivit organizatorilor, expoziția va putea fi vizitată loc în perioada 24 august – 18 septembrie 2015. Victor Ștefănescu, cunoscut și ca Victor G. Stephănescu (14 martie 1877 – 1950), a fost un arhitect român, adept al stilului neoromânesc, care a proiectat o serie numeroasă de edificii în diferite orașe din România în prima jumătate a secolului al XX-lea. A fost fiul compozitorului George Stephănescu, figură marcantă a muzicii românești și întemeietorul Operei Române. A urmat studiile de arhitectură la Paris, de unde s-a întors la București în 1901. A fost arhitect șef al expoziției jubiliare din 1906, participând la amenajarea Parcului Carol I din București.






