glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

CJ speră să atragă turişti chinezi

Oficialii unei provincii din China spun că judeţul Hunedoara ar putea fi interesant pentru turiştii din cea mai mare ţară din Orientul îndepărtat. Concluzia apare în “bilanţul” unei vizite efectuată în zonă de o delegaţie a provinciei chineze Anhui.

După cum se arată într-un comunicat al CJ Hunedoara, turismul a fost unul dintre domeniile în care oficialii chinezi au întrezărit “o posibilitate imediată de colaborare”. ”Suntem interesați de turism și am convingerea că mulți din locuitorii Provinciei Anhui vor fi interesați să viziteze ca turiști județul Hunedoara”, a declarat dl Zhu Duwen, Secretarul   General   al   Comitetului   Permanent   al   Congresului Poporului din Provincia Anhui – China. Acesta a precizat că, anual, peste 100.000 de locuitori ai provinciei pe care o reprezintă îşi petrec vacanţele peste hotare. “Există chiar și o generație matură de locuitori din Anhui care, potrivit oficialului chinez, cunosc România, au amintiri de aici și ar reveni cu drag ca turiști”, se arată în comunicatul CJ.
După ce a trecut pe la Palatul Administraţiei din Deva (clădire încă neterminată), pe la fabrica DHS şi pe la Centrul de Afaceri Simeria, delegaţia chineză a vizitat Palatul Magna Curia şi Sarmizegetusa Regia.

Tags