CJ pune la lucru ambulanţa de 150.000 de euro
Vestea că o ambulanţă care a costat peste 660.000 de lei stă degeaba în garajele ISU pe motiv că nu are şi personalul specializat care să o deservească nu le-a căzut bine deloc şefilor de la Consiliul Judeţean. Ieri, instituţia amintită a anunţat că a găsit o soluţie.
Autospeciala a fost cumpărată în mai 2012 şi a costat aproape 150.000 de euro pentru că este dotată şi cu aparatură de terapie intensivă. Achiziţia a fost făcută printr-un proiect european, aşa că instituţia care gospodăreşte judeţul a suportat doar o mică parte din cost, aproximativ 3.000 de euro. Maşina nu a putut fi folosită de ISU pentru că este nevoie de cinci echipaje formate din medic, asistent medical şi doi paramedici. „Noua conducere a Consiliului Județean Hunedoara a identificat soluțiile pentru a remedia urgent această situație, care îi privează pe hunedoreni de un serviciu medical atât de necesar. Astfel, Spitalul Județean de Urgență din Deva va scoate la concurs posturile necesare funcționării acestei ambulanțe (…). De asemenea, noua conducere a administrației județene împreună cu conducerea ISU Hunedoara au identificat un spațiu în care vor fi cazate echipajele SMURD. Acest spațiu se află în incinta ISU Hunedoara și va fi amenajat și adaptat în mod corespunzător. Cheltuielile vor fi suportate din bugetul propriu al județului Hunedoara”, se arată într-un comunicat al CJ.






