glasul-hd.ro Web analytics

Administrație

CJ promite că nu vor fi probleme cu drumurile, la iarnă

Administratorul public din cadrul Consiliului Judeţean, Costel Avram, dă asigurări că, la iarnă, nu vor fi probleme deosebite în ce priveşte circulaţia pe drumurile judeţene. Avram spune că stocurile de materiale antiderapante sunt făcute, iar în judeţ vor acţiona 98 de utilaje de desăpezire.

CJ Hunedoara are în administrare 1.317 kilometri de drumuri judeţene. 252 de kilometri sunt închişi, făcând parte din categoria drumurilor pe care CJ, oficial, le declară închise pe timp de iarnă. Restul de aproape 100 de kilometri sunt în intravilanul localităţilor sau au fost predaţi spre administrare către diferite primării.
Serviciile de deszăpezire a drumurilor judeţene sunt împărţite pe cinci zone: Valea Jiului (15 utilaje la un total de 77,4 kilometri), Haţeg – Hunedoara (30 de utilaje la un total de aproape 512 kilometri), Orăştie (15 utilaje la 222 de kilometri), Brad (15 utilaje la 172 kilometri) şi Deva- Păuliş (23 de utilaje la un total de 333 de kilometri). „ Încercăm să găsim o soluţie şi pentru a avea un reprezentant al nostru (al CJ – n.red.) la (serviciul de) permanenţă pentru perioadele când sunt coduri galben şi portocaliu.
Avem aprobat planul operativ de iarnă, deci lucrurile eu cred că vor sta bine. 98 de maşini, stocuri de sare şi nisip, nu cred că ne va prinde iarna nepregătiţi. Dau şi eu declaraţia asta după toate datele pe care le avem. Dacă ne prinde, atunci eu sunt cel vinovat”, a declarat ieri Costel Avram. Acesta a fost însă întrerupt de preşedintele Mircea Bobora care a ţinut să completeze că „vinovăţia nu este singulară niciodată”.
În ultimele ierni, până şi pe cel mai solicitat drum judeţean, Hunedoara – Sântuhalm, au existat perioade de câteva ore sau câteva zile în care s-a circulat destul de greu din cauza stratului de zăpadă.

Back to top button