Cinci medalii, la prima competiţie importantă a noului sezon
Cinci din cei şase karateka deplasaţi de Heian Deva, la finele săptămânii trecute, la “European Champions Cup 2012”, desfăşurat la Cluj s-au întors cu medalii acasă. Sportivii pregătiţi de Marius Biji au adunat o medalie de aur, două de argint şi una de bronz.
Clasările pe podium au venit atât în probele de kata (n. red. – lupta cu un adversar imaginar) cât şi la kumite, băieţii şi fetele împărţindu-şi în mod egal medaliile. 630 de sportivi din nouă ţări au luat startul la competiţia de pe malul Someşului.
Antrenament numai bun pentru Mondiale
Sportivii deveni au terminat în top, de la mic, la mare. “Deschizător de drumuri” a fost Mihai Martinesc, care a terminat primul în proba de kumite, la categoria 7-8 ani. Nu s-a lăsat mai prejos nici Victor Kuţaba, care a obţinut medalia de argint la kata individual (9-10 ani), pentru ca mai apoi să vină rândul fetelor să iasă la rampă. Andra Daniliuc s-a întors cu bronz după proba de kumite (15-17 ani) şi cu cea de argint, la kata echipe, acolo unde alături de Diana Deac şi Sabrina Groza a fost la doar un pas de prima poziţie.
“A fost o competiţie puternică, cu numeroşi sportivi valoroşi la start. Un prilej bun pentru a vedea unde ne situăm în ceea ce priveşte pregătirea înaintea Campionatelor Mondiale care vor avea loc la Novi Sad, în Serbia, în perioada 10-14 octombrie. Sportivii noştri au avut o comportare bună, însă mai sunt unele lucruri de pus la punct, pentru a reuşi să fim pe podium şi la Mondiale”, a declarat sensei Marius Biji. La competiţia desfăşurată în sistem WKUF au participat şi doi sportivi ai clubului Kihon Deva (antrenor Dorel Gârbău) – Alexandru Andrei (16 ani) şi Iulia Tabac (12 ani), care n-au reuşit să urce însă pe podium.






