glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Cinci la sută din accidentele rutiere se produc din cauza şoferilor “alcoolizaţi”

Peste o mie de şoferi au fost opriţi în trafic de poliţişti şi puşi să sufle în alcooltest, 19 au rămas fără permisele de conducere, iar 10 s-au ales cu dosare penale, pe parcursul unei săptămâni, în cadrul unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii rutieri în toată Europa.

Având în vedere faptul că cinci la sută dintre accidentele rutiere grave se produc, în judeţ, din cauza şoferilor care urcă la volan după ce consumă băuturi alcoolice, oamenii legii au luat măsura organizării unor acţiuni, care se desfăşoară zilnic, în perioada 2 decembrie – 8 ianuarie 2012. Această acţiune face parte din calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere Europene (TISPOL), întocmit conform programului tuturor operaţiunilor ce se derulează în cadrul Proiectului “LIFESAVER“, în perioada 12-18 decembrie. Astfel, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara – Serviciul Rutier au fost angrenaţi într-o acţiune care a avut ca scop descurajarea conducătorilor auto care, după ce consumă băuturi alcoolice, substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, conduc pe drumurile publice autovehicule şi reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora. “În această perioadă, poliţiştii au testat alcoolscop 1.272 de conducători auto. Au fost constatate 10 infracţiuni şi aplicate 19 sancţiuni în valoare totală de 11.457 de lei. De asemenea, 19 şoferi au rămas fără permisele de conducere”, a declarat şeful Serviciului Rutier din IPJ Hunedoara, comisarul şef Dan Micu.

Patru şoferi, lăsaţi fără permise în mai puţin de o oră, la Şoimuş

Poliţiştii Serviciului Rutier au reuşit “performanţa” ca, în mai puţin de o oră şi în aceeaşi localitate, să lase patru şoferi, care consumaseră băuturi alcoolice, fără permise de conducere. Conducătorii auto, toţi din Deva, au fost opriţi în trafic pe DJ 706, în localitatea Şoimuş. Fiecare dintre aceştia a fost sancţionat cu amendă în valoare de 603 lei şi a rămas pieton pentru 90 de zile.

“Recordul” la alcool consumat este deţinut de un tânăr din Răchitova

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Răchitova, a avut curajul să plece la plimbare cu autoturismul după ce şi-a “îmbibat” bine “creierii” în alcool. Însă, în timp ce conducea “relaxat” autoturismul pe Drumul Comunal 99, pe raza localităţii Vălişoara, a fost oprit de poliţişti. A fost suficient să deschidă gură ca aburii alcoolului să “izbească” nările poliţiştilor. Fiind testat alcoolscop s-a constatat că acesta avea o îmbibaţie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Motiv pentru care, oamenii legii l-au şi “cadorisit” pe şofer cu un dosar penal.

Doi morţi şi 14 răniţi grav, în accidente produse de şoferii “turmentaţi”

De la începutul acestui an, până la jumătatea lunii decembrie, în judeţul Hunedoara, 13 accidente rutiere grave s-au produs din cauza şoferilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma acestora, două persoane şi-au pierdut viaţa, iar 14 au fost grav rănite.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul acestor evenimente rutiere, în care au fost implicaţi şoferi “turmentaţi”, este în uşoară scădere. Astfel, în ceea ce priveşte accidentele grave, acestea au scăzut cu două, au fost cu patru mai puţine persoane grav rănite, iar la capitolul decese, se constată un plus de unu.

Back to top button