Cinci inculpaţi din dosarul utilajelor furate din U.E. judecaţi separat, doi în libertate
Cinci dintre cei 32 de inculpaţi în “dosarul utilajelor furate din state ale Uniunii Europene”, în care au fost trimişi în judecată la Curtea de Apel Alba Iulia prin Rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT Hunedoara, şi-au recunoscut faptele. Florin Radu Liptak, Iulian Iosif Băda, Ioan Tauşan, Toma Mihai Jelea şi Cornel Daniel Irimia au declarat în faţa instanţei că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Curtea de Apel Alba Iulia a decis disjungerea cauzei cu privire la cei cinci inculpaţi şi judecarea lor în dosar distinct, pentru care a fost stabilit termen de judecată pentru data de 5 decembrie 2011.
În dosarul iniţial, în care a rămas şi fostul şef al SRI Alba, Ioan Tarnu, Curtea de Apel Alba Iulia a amânat judecarea cauzei pentru data de 28 noiembrie 2011, ora 13.00, când se va continua cu audierea inculpaţilor. De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii Cristian Bândilă, Corneliu Pantelimon Kaiser şi Ştefan Filip Rus cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. În arest au mai rămas 15 inculpaţi.






