glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Cinci hunedoreni au alergat în Maratonul de la Atena

Ediţia din acest an a celebrului „Athena Marathon. The Autentic”, care s-a desfăşurat duminica trecută, a adunat la start 40.000, din care 19.000 la maraton, din peste o sută de ţări. Între ei s-au numărat şi 148 de români, iar cinci dintre aceştia au reprezentat judeţul Hunedoara. Traseul pe care s-a desfăşurat cursa a fost exact cel pe care a alergat în anul 490 î. Hr. soldatul care a dus la Atena vestea victoriei de la Maraton asupra armatei lui Darius.

Demn de menţionat este faptul că toţi cei cinci hunedoreni au terminat cursa (au făcut-o doar 15.279 dintre cei înscrişi), deşi a fost primul maraton internaţional pentru fiecare dintre aceştia. O performanţă remarcabilă a obţinut Viorel Doarvoaş („Şuguţă”, cum este cunoscut în lumea alergătorilor), care a terminat pe locul 775. „Ce pot să zic, sunt mulţumit că am fost şi am terminat traseul. Am realizat un timp de 3 ore şi 26 de minute, cu care am fost al şaptelea dintre români. A fost o organizare foarte bună, s-a văzut experienţa organizatorilor, care s-au aflat anul acesta la a 36-a ediţie. A fost impresionant când am trecut prin zona care a ars vara aceasta pe kilometri întregi. Ni s-a dat şi câte o eşarfă în semn de solidaritate, pe care am purtat-o pe parcursul maratonului. Mi-a atras atenţia şi un domn de vreo 110 kg, care a vomitat de trei ori, dar a reuşit să termine toţi cei 42 de kilometri”, a spus Doarvoaş la revenirea acasă.

Un maraton internaţional pe an

Celelalte patru prezenţe hunedorene la Maraton au fost feminine. Cosmina Goia a terminat pe locul 2.763, Dorela Murăraşu pe 3.725, Voichiţa Covaciu pe 9.905 şi Maria Moldovan pe 10.444, aceasta din urmă aflându-se la primul ei maraton. „A fost cea mai desăvârşită organizare, nu am mai văzut niciodată atâţia voluntari implicaţi. Extrem de emoţionată am fost când am văzut pe marginea drumului oameni care purtau pancarte pe care scria „Vă mulţumim că ne reconstruiţi casele” – erau cei care au suferit în urma incendiilor din vara acestui an. Am plâns pe cei 12 kilometri, când am trecut prin acea zonă”, ne-a mărturisit Dorela Murăraşu. Mai amintim aici că Dorela Murăraşu şi Cosmina Goia fac parte din grupul „Alert în Deva”, iar Voichiţa Covaciu şi Maria Moldovan din „Hunedoara aleargă”.
„Doar unu la sută dintre femei aleargă maratonul. În România sunt 140, iar din zona noastră, Deva şi Hunedoara, doar nouă. În afară de noi patru care am fost la Atena mai sunt Bianca Samfiroiu (și ea finisher Maraton Atena 2018), Simona Băjenaru, Ala Crişan şi Mioara Cebuc, iar din Simeria e Gabriela Rus. De acum încolo ne propunem să participăm la un maraton internaţional pe an. Intenţionăm să pregătim ceva şi pentru 1 Decembrie, zilele următoare ne vom întâlni şi vom stabili exact”, a mai spus Murăraşu pentru „Glasul Hunedoarei”.

Back to top button