Champions Club Karate a câştigat Cupa „Stelele Anina” la karate
Tradiţionala întrecere denumită Cupa „Stelele Anina”, organizată în oraşul cu acelaşi nume din judeţul Caraş-Severin, a ajuns în 2016 la cea de-a noua ediţie. Competiţia, desfăşurată sâmbătă, 15 octombrie, a adunat la start peste 160 de sportivi reprezentând zece cluburi din România şi alte două din Serbia şi Bosnia-Herţegovina.
Champions Club Karate s-a prezentat la întrecerile de la Anina cu loturile celor două secţii ale sale din Deva şi Hunedoara. La capătul unei zile de concurs intense, sportivii de la Champions Club Karate şi-au respectat cartea de vizită, au obţinut victorii individuale în număr mare şi astfel au adus trofeul Cupa „Stelele Anina” 2016, acordat celei mai bune echipe prezente la turneu, în vitrina clubului hunedorean.
Au confirmat rezultatele bune de la Mondiale, Europene şi Naţionale
„A fost o competiţie foarte frumos organizată la Anina, care a avut inclusiv artificii şi dansuri, cu demonstraţii într-o adevărată atmosferă de Champions League. Rezultatele înregistrate au fost extraordinare, finalele câştigate aducându-ne în vârful piramidei dintre toate cluburile participante.
Meritul câştigării Cupei Anina, ediţia 2016, revine atât sportivilor, cât şi antrenorilor care îi pregătesc la club. Aceştia sunt sensei Larisa Militaru la secţia din Deva şi sensei Adrian Creţu la secţia din Hunedoara a Champions Club Karate, şi sensei Teodor Gârbău, antrenor-conducător al Champions Kihon Academy. Cu toţii merită felicitări, iar mulţumiri speciale se cuvin părinţilor care susţin aceşti tineri campioni, ca şi sponsorilor noştri, Farmacia Revitalia, Festimani Deva şi Tirius Trans”, a declarat Cristian Martinesc, preşedintele Champions Club Karate Hunedoara-Deva, pentru „Glasul Hunedoarei”.
Începând din luna octombrie, Champions Club Karate împreună cu Club Kihon Deva s-au implicat într-un nou proiect, denumit ,,Champions Kihon Academy”. Astfel, cele două cluburi au deschis o noua secţie cu grupă de karate pentru copii. La parterul Clădirii Cepromin din centrul Devei sunt aşteptaţi zilnic, de luni până vineri, începând cu ora 18, toţi copiii, fete şi băieţi, care doresc să devină campioni la karate. Vârsta minimă de înscriere este 4 ani, ne-a mai informat Cristian Martinesc.







2 Comments