Cetăţile dacice, cuprinse în programul de guvernare al lui Ungureanu
Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei sunt cuprinse în programul de guvernare al noului premier, Mihai Răzvan Ungureanu. “Demararea unui amplu program privind inventarierea, cercetarea, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei”, este unul dintre punctele programului guvernamental, la capitolul Cultură. Este pentru prima dată când Cetăţile dacice sunt cuprinse într-un program guvernamental de o asemenea amploare. Situl arheologic a intrat în atenţia Executivului în vara anului trecut, când au fost efectuate lucrări de amenajare a unei parcări, fără avizele necesare. Ulterior acestui incident, ministrul Culturii a cuprins în bugetul aferent acestui an 10 milioane de lei în vederea începerii unui program de cercetare sistematică la Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, proiectul fiind prevăzut să se desfăşoare pe durata a patru ani. “Este un vis al multor români, acela de a se instaura normalitatea în Munţii Orăştiei. Visul este pe cale să devină realitate. Continuitatea în Ministerul Culturii, perseverenţa fostului guvern prin susţinerea nemijlocită a primului ministru iată că au dat roade. Niciun guvern, oricât de colorat a fost el şi oricâţi intelectuali de marcă a avut în fruntea Ministerului Culturii, nu a introdus ca obiectiv protejarea eficientă, organizată şi profesionistă a Cetăţilor Dacice. Este o premieră. Una de bun augur. Sper că acest lucru se va duce până la capat şi că ambiţia oarbă a unor aventurieri, care îşi spun politicieni, din opoziţie să nu blocheze acest deziderat a milioane de români prin boicoturi dâmboviţene”, a precizat unul dintre cei mai cunoscuţi militanţi pentru conservarea Cetăţilor Dacice, Vladimir Brilinsky.






