glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Cetatea Deva trece la programul de iarnă

În perioada 1 octombrie 2018-30 aprilie 2019, Cetatea Devei trece la programul de iarnă. Așadar, începând de luni, 1 octombrie, programul de vizitare a Cetăţii se modifică. Turiştii vor putea vizita fortăreața medievală între orele 8:00 și 20:00. De asemenea, și programul telecabinei care facilitează accesul în Cetate va fi modificat. După noul program, ultimele curse ale telecabinei vor avea loc la ora 19:30 (urcare) şi 19:50 (coborâre). Pentru cei care preferă să viziteze monumentul istoric la pas, ultima intrare pe Poarta 1 va fi la ora 19:30. Poarta 1 se va închide la ora 20:00. Tarifele pentru călătoria cu telecabina rămân neschimbate, respectiv: adulţi dus-întors – 20 lei; copii, elevi, studenţi, pensionari dus-întors – 10 lei (pe baza actelor doveditoare: carnet elev/student vizat pe anul în curs, cupon de pensie). Veteranii de război, persoanele cu handicap cu însoțitor, copiii instituţionalizaţi și copiii cu vârsta sub 3 ani (pe baza actelor doveditoare) au acces gratuit. De la începutul acestui an și până acum, Cetatea Devei a fost vizitată de aproape 133.000 de turiști.

Back to top button