Cetate trebuie să depăşească Gloria pentru a mai spera la Liga secundă
Cetate joacă astăzi, de la ora 18, pe teren propriu, un meci în care are doar varianta victoriei pentru a rămâne în cursa pentru primul loc şi implicit pentru promovare. Dacă misiunea devenilor în cele trei etape rămase de disputat din liga a treia este una cât se poate de clară – obţinerea a trei succese care să le aducă maximul de nouă puncte – mai trebuie şi ca rezultatele celor patru contracandidate să fie favorabile Devei, adică acestea să piardă puncte cel puţin într-un joc – sau, în cazul liderului Ripensia, în două.
Revenind cu discuţia la meciul de azi, trebuie să spunem că adversarul nu este unul tocmai de speriat. Clubul Sportiv Gloria Lunca Teuz Cermei, formaţia cu nume lung din judeţul Arad, este o nou promovată în acest eşalon şi ocupă în acest final de campionat un loc în a doua jumătate a clasamentului, fiind însă departe de grijile retrogradării.
Antrenorul N’Doye în faţa celei de-a patra victorii
Cifrele de la care pleacă meciul Cetate – Gloria avantajează evident echipa deveană. Cetate este pe locul 5 în clasament, cu 43 de puncte şi golaveraj 40 – 35, având 14 victorii, un egal şi opt înfrângeri, Gloria ocupă locul 10, cu 24 de puncte şi golaveraj 22 – 33, şase victorii, şase egaluri şi 11 înfrângeri. În partida tur Deva a câştigat în deplasare cu 4 – 2, golurile fiind reuşite de Ousmane N’Doye – dublă, Robert Cristian şi Chitaru, ultimul nemaifăcând parte acum din lotul devean. Să mai amintim că Cetate vine după o serie de trei succese consecutive cu N’Doye în postura de antrenor, iar Lunca Teuz a obţinut abia în etapa trecută prima victorie din acest retur (!), un 2 – 0 acasă cu UTA II, după o serie neagră de cinci înfrângeri la rând.
Cu gândul şi la derbyul de mâine de la Timişoara
Tot astăzi se mai joacă alte două meciuri din etapa a 24-a din seria a patra. Naţional Sebiş (locul 3, cu 44 de puncte), o contracandidată a Devei, nu poate scăpa victoria în faţa lui Millenium în jocul de pe teren propriu, cu toate că în tur a pierdut surprinzător la Giarmata cu 1 – 2. Municipal Lugoj (locul 6, 42 de puncte) are prima şansă în întâlnirea de acasă cu ACS Poli II, deşi şi aici în tur s-a înregistrat un neaşteptat 3 – 2 pentru Poli.
Mâine se joacă la Timişoara derbyul Ripensia – Industria Galda, adică locul 1 cu locul 4, cele două formaţii fiind departajate de trei puncte în clasament. În tur la Galda de Jos partida s-a încheiat la egalitate, 2 – 2. Să spunem că de rezultatul acestui meci depind în bună măsură şansele la locul întâi ale devenilor, o victorie a gazdelor reducând la minim speranţele Devei. Ca şi Sebişul, şi CSM Şcolar Reşiţa (locul 2, 45 de puncte) are o misiune facilă în disputa de acasă cu Becicherecu Mic, pe care a învins-o în tur cu 2 – 0.
Etapa 24
vineri, 12 mai:
Naţional Sebiş – Millenium Giarmata
CSM Lugoj – ACS Poli Timişoara II
CNS Cetate Deva – Gloria Lunca Teuz Cermei
sâmbătă, 13 mai:
Performanţa Ighiu – Pandurii Târgu Jiu II
Ripensia Timişoara – Industria Galda
CSM Şcolar Reşiţa – Nuova Mama Mia Becicherecu
UTA Bătrâna Doamnă II – Unirea 1924 Alba Iulia
Clasament Liga 3 seria 4
| 1. | Ripensia Timişoara | 23 | 13 | 7 | 3 | 54 – 26 | 46 |
| 2. | Şcolar Reşiţa | 23 | 14 | 3 | 6 | 42 – 18 | 45 |
| 3. | Naţional Sebiş | 23 | 14 | 2 | 7 | 41 – 26 | 44 |
| 4. | Industria Galda | 23 | 12 | 7 | 4 | 37 – 22 | 43 |
| 5. | Cetate Deva | 23 | 14 | 1 | 8 | 40 – 35 | 43 |
| 6. | Municipal Lugoj | 23 | 12 | 6 | 5 | 34 – 25 | 42 |
| 7. | Performanţa Ighiu | 23 | 8 | 9 | 6 | 39 – 32 | 33 |
| 8. | Pandurii Tg. Jiu II | 23 | 8 | 3 | 12 | 30 – 33 | 27 |
| 9. | ACS Poli II | 23 | 8 | 3 | 12 | 34 – 45 | 27 |
| 10. | Lunca Teuz Cermei | 23 | 6 | 6 | 11 | 22 – 33 | 24 |
| 11. | Millenium Giarmata | 23 | 5 | 6 | 12 | 27 – 42 | 23 |
| 12. | Unirea Alba | 23 | 5 | 5 | 13 | 24 – 34 | 20 |
| 13. | Becicherecu Mic | 23 | 5 | 3 | 15 | 21 – 54 | 18 |
| 14. | UTA BD II | 23 | 4 | 4 | 15 | 18 – 38 | 16 |






