glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Cetate joacă mâine la Reşiţa un meci direct pentru podium

După trei etape în care nu a cunoscut înfrângerea, Cetate Deva joacă sâmbătă la Reşiţa un meci de foc cu CSM Şcolar din localitate, echipă cu pretenţii declarate la promovare atât în sezonul trecut, cât şi la începutul acestui campionat. Cele două formaţii sunt separate actualmente de numai două puncte în clasament, ceea ce promite o dispută echilibrată şi deschisă oricărui rezultat.

CSM şi Cetate s-au întâlnit deja într-un joc oficial în acest sezon, contând pentru turul 3 al Cupei României. Câştig de cauză în partida disputată la Deva au avut atunci reşiţenii, învingători cu 1 – 0, însă miza acelei partide nu a părut să apese prea tare vreuna dintre tabere. În sezonul trecut de campionat cele două echipe şi-au împărţit victoriile (0 – 3 la Reşiţa, 2 – 1 la Deva), însă atunci erau cu totul alte distribuţii pe teren, astfel că nu putem lua în nici un caz acele rezultate ca puncte de reper pentru ce ne aşteaptă mâine.

Linişte la Deva, antrenor nou la Reşiţa

Cele două grupări au trecut săptămâna trecută prin stări de spirit total diferite. Dacă pentru CNS Cetate a fost cea mai fastă perioadă, ca joc şi ca rezultate, din acest campionat, pe Valea Domanului apele s-au învolburat rău.

Devenii au câştigat la Craiova cu CSU II (1 – 0) şi pe teren propriu cu Ghiroda (2 – 0), urcând în clasament până în plutonul fruntaş, la numai două puncte de poziţia secundă. Antrenorul Sorin Cornea a început ambele meciuri victorioase cu acelaşi prim 11, semn că această formulă de joc s-a cristalizat – dovadă şi rezultatele.

În schimb, în tabăra gazdelor au apărut nemulţumiri după două egaluri consecutive, un 2 – 2 greu de digerat la Sibiu cu echipa secundă a lui Hermannstadt şi un 1 – 1 pe teren propriu cu contracandidata Naţional Sebiş. Cel care a plătit pentru tot şi toate a fost (după obiceiul pământului…) antrenorul Roco Sandu, demis şi înlocuit cu Daniel Opriţa. Noul tehnician a avut parte etapa precedentă de un debut de infarct, reuşind in-extremis o victorie chinuită în deplasare la codaşa Internaţional Băleşti. Gazdele au condus cu 1 – 0 la pauză şi au ratat un penalty în repriza secundă la scorul de 1 – 1, golul victoriei reşiţene venind abia în minutul 88, reuşit de ex-deveanul Vaştag.

Să mai spunem că Şcolar Reşiţa ocupă înaintea acestei întâlniri locul 2 în clasamentul seriei a patra, cu 14 puncte din meciuri, golaveraj 16 – 6, iar Cetate Deva se află pe locul 6, cu 12 puncte din opt jocuri, golaveraj 13 – 11.

Test dificil la Ghiroda pentru liderul Şirineasa

În afara partidei de la Reşiţa, etapa a noua din Liga 3 propune şi alte întâlniri importante atât în lupta pentru podium cât şi în zona retrogradării. Cap de afiş al rundei este fără îndoială meciul de la Ghiroda, unde gazdele – locul 4, 13 puncte – primesc mâine vizita liderului autoritar ACS Şirineasa – 22 de puncte, cu opt mai multe decât ocupanta locului 2. Cum noua formaţie a Petroşaniului a lăsat un singur punct adversarelor în acest sezon (acel 1 – 1 la Lipova cu Şoimii) şi au cea mai bună apărare din serie, cu doar două goluri primite, este de urmărit cum se va comporta în faţa acestei devensive aproape ermetice atacul Ghirodei, la rândul său cel mai bun din seria noastră, cu 21 de reuşite.

Vineri sunt programate trei meciuri în seria a patra, restul etapei urmând să se dispute sâmbătă. Astăzi se joacă CSM Lugoj (locul 5, 13 puncte) – Gloria Lunca Teuz Cermei (locul 9, 10 puncte), Nuova Mama Mia Becicherecu (locul 15, 0 puncte) – Naţional Sebiş (locul 7, 11 puncte), în care favoritele sunt evident Lugojul şi Sebişul, plus disputa juniorilor de la Centrul Naţional de Pregătire Timişoara (locul 13, 7 puncte) cu cei de la AFC Hermannstadt II (locul 12, 7 puncte), vecini de clasament.

Mâine, pe lângă disputele celor două echipe hunedorene despre care am vorbit mai sus, avem un interesant Şoimii Lipova (locul 10, 9 puncte) – ACSO Filiaşi (locul 8, 10 puncte) şi un alt joc cu favorită certă, CSU Craiova II (locul 3, 14 puncte) – Millenium Giarmata (locul 11, 8 puncte). Internaţional Băleşti va sta în această rundă.

Back to top button