glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Cetate Deva susţine azi un examen dificil la Sebiş

Calificarea în turul 4 al Cupei României şi prima victorie din campionat, înregistrată în runda precedentă în faţa celor de la Pandurii II Târgu Jiu, au marcat un reviriment în parcursul lui CNS Cetate Deva după startul ratat de sezon. Etapa a patra de campionat vine însă cu un adversar de calibru pentru deveni, iar partida se anunţă cu atât mai dificilă cu cât se va disputa în deplasare.

Naţional Sebiş – Cetate Deva se va disputa astăzi, de la orele 17, la fel ca şi restul meciurilor din seria a patra a Ligii a treia, mai puţin întâlnirea dintre Galda şi Becicherecu Mic, care va avea loc sâmbătă. Pe banca tehnică a echipei devene va sta tot cuplul Marius Bortiş – Petre Clep, cel care a adus primele puncte pentru Cetate în actualul sezon.

Parcurs fără greşeală pentru cei de la Naţional

Dacă Deva se prezintă la acest meci de pe locul 11 în campionat, cu o singură victorie şi două înfrângeri (1 – 3 cu Galda, 1 – 5 cu Poli II şi 1 – 0 cu Pandurii II), cu doar trei puncte acumulate în tot atâtea etape, cei de la Sebiş au înregistrat victorii pe linie şi ocupă în prezent locul 2 în clasamentul seriei, cu maximum de puncte. Naţionalul a învins în prima etapă cu 3 – 0 la Timişoara pe Ripensia, a continuat cu un 1 – 0 pe teren propriu cu CSM Şcolar Reşiţa, iar etapa trecută a câştigat la Arad, 2 – 1 cu UTA Bătrâna Doamnă II.

Tot la capitolul cifre, să spunem că Naţional şi Cetate şi-au împărţit punctele în campionatul trecut: în tur oaspeţii au câştigat cu 3 – 1 la Deva, pentru ca în retur Cetate să se impună cu 3 – 2 la Sebiş. Finalmente, Sebişul a terminat pe locul 4, iar Cetate pe 6 în ediţia precedentă a Ligii a treia. Datele problemei sunt însă mult schimbate în momentul de faţă, mai ales după modificările masive de lot operate în tabăra deveană în această vară.

Şaucă şi Pistol sunt incerţi pentru meciul de la Sebiş

Rezervă în primele două etape, când a intrat în repriza secundă în ambele întâlniri, şi titular în ultimele două meciuri, cu Şoimii şi cu Pandurii, Tudor Şaucă este incert pentru partida cu Naţionalul. La fel ca şi în cazul atacantului devean, şi prezenţa stoperului Marius Pistol, titular în ultimele trei partide, stă sub semnul întrebării în meciul de azi. “Şaucă a jucat accidentat şi vinerea trecută cu Pandurii, iar Pistol acuză o întindere suferită la un antrenament. Ambii vor face însă deplasarea la Sebiş, iar mâine (n. red. azi), în funcţie de starea lor de sănătate, cei de pe banca tehnică vor decide dacă îi vor folosi. Referitor la banca tehnică, am purtat în ultima vreme discuţii cu cel puţin zece antrenori şi încă nu am ajuns la un acord cu nici unul. Mai continuăm să căutăm şi sperăm ca săptămâna viitoare să vă putem oferi numele noului antrenor al lui CNS Cetate. Tot săptămâna viitoare ar trebui să aibă loc şi tragerea la sorţi pentru turul patru din Cupa României, unde foarte probabil vom întâlni un adversar din Liga a doua, cu care vom juca pe teren propriu, conform regulamentului. Până atunci însă avem acest meci cu Naţionalul ca prioritate, ne concentrăm asupra lui”, a declarat Cristian Bobar, preşedintele lui Cetate Deva, pentru Glasul Hunedoarei.

Încă în căutarea unei formule de echipă

În condiţiile în care două treimi din jucătorii lotului devean sunt nou veniţi la echipă în această vară, era inevitabil ca alcătuirea unui prim 11 să creeze probleme băncii tehnice. În primele două etape Ciprian Pepenar nu a găsit soluţia câştigătoare, ceea ce l-a costat postul după înfrângerea de la Timişoara. Lui i-a urmat pe bancă cuplul Bortiş – Clep de care vorbeam, iar schimbările operate în formula de start nu au fost puţine. Punctele fixe în alcătuirea echipei – fără pretenţia de a avea sută la sută dreptate – par a fi “piesele” axului central: Bodea în poartă, perechea de stoperi Pistol – Kereki, mijlocaşii Robert Cristian şi Andrei Vaştag, plus vârful Gelu Velici.

Pentru amatorii de statistici, iată formaţiile aliniate de Cetate în cele patru meciuri oficiale susţinute până acum:

1 – 3 Galda: Raţ – Vîrtan (min. 55 Jude), Dosan, Kereki (min. 35 R. Cristian), Ionică – Sahru, Vajda, Vaştag – Lintaru (min. 46 Velici), Lupu (min. 55 Şaucă), Tecsi.

1 – 5 Poli: Bodea – Vîrtan (57 Doboş), Pistol (46 Dosan), Vaştag, Ionică – R. Cristian, Vajda (65 Lintaru), Sahru – Velici, Lupu, Tecsi (46 Şaucă).

3 – 1 Lipova: Bodea – Petresc, Pistol, Kereki, Doboş – R. Cristian, Vaştag, Bloj (105 Sahru) – Şaucă, Velici (118 Vîrtan), Tecsi (59 Lintaru)

1 – 0 Pandurii: Bodea – Jude, Pistol, Kereki, Doboş – R. Cristian (min. 88 Vajda), Vaştag, Sahru – Şaucă (min. 92 Vîrtan), Velici (min. 66 Lintaru), Bloj.

Back to top button