Cetate Deva a învins Aurul Brad într-un meci de pregătire
CNS Cetate a învins cu 3 – 1 pe Aurul Brad în primul amical al verii de pe teren propriu, disputat miercuri după amiază. Iniţial fusese programat un meci cu Ripensia Timişoara, însă formaţia bănăţeană nu a mai putut veni la Deva, aflându-se încă în cantonament în Ungaria.
În locul ei, trupa brădeană din eşalonul patru a oferit o replică bună, pe alocuri chiar foarte bună în prima repriză, când scorul pe tabelă s-a menţinut alb. După pauză au intervenit mai multe schimbări în cele două garnituri – lucru absolut firesc într-un joc de pregătire – şi gazdele din Deva s-au impus până la urmă, confirmând diferenţa valorică presupusă iniţial.
„Dublă” Szekely şi goluri pentru Lupu şi Filipaş
Antrenorii Ioan Petcu şi Elek Szemely au început cu o formulă de start cu destule nume noi: Anton – Kelemen, Radak, Marin, Voineag – Şoit, Copil, Boldea, Lupu – R. Cristian, Szekely. Faţă de jocul anterior, acel 2 – 2 cu ASU Poli Timişoara, a apărut în poartă Anton, un tânăr U-19 de la Galaţi, iar în centrul defensivei au făcut pereche sârbul Radak (23 de ani, de la CSM Lugoj) şi Adrian Marin (19 ani, de la “U” Cluj). După pauză la Cetate au mai intrat Raţ, Roşie, Fetiţa (min. 46), Teodorescu, Braga (min. 63), Săndescu (min. 65), Strejeu şi V. Bogdan (min. 80).
Prima repriză a fost destul de anostă, cu foarte puţine faze de poartă, doar pe final devenind ceva mai animată, cu Lupu, Copil sau Szekely la capătul unor acţiuni de atac care nu au adus şi golul.
Partea secundă a arătat cu totul altfel, mai ales după schimbările efectuate. Răzvan Fetiţa, fostul mijlocaş al Ighiului, intrat bine în joc pe banda dreaptă, a centrat pentru voleul lui Lupu, deviat în corner de portarul Aurului. După o ratare mare a lui Szekely, care a scăpat singur în careu dar a şutat pe lângă poartă, vârful de atac al devenilor s-a revanşat în minutul 58, când a reluat spectaculos cu capul din plonjon mingea centrată de Lupu de pe partea dreaptă în careul mic. Două minute mai târziu faza s-a repetat aproape la indigou, de data aceasta centrarea venind de la Fetiţa, iar Szekely a pus latul practic din aceeaşi poziţie în careul mic pentru 2 – 0.
S-a făcut şi 3 – 0 în minutul 69, când nou intratul Gabriel Braga, mijlocaşul ofensiv fost la Unirea Târlungeni, a centrat perfect pentru lovitura de cap a lui Lupu. Oaspeţii au redus din scor cu circa un sfert de oră înainte de final, când Filipaş a scăpat din marcajul fundaşilor centrali ai gazdelor şi a înscris din apropiere.
Încet-încet se conturează noua echipă a Devei
„Am început meciul mai greoi, aceasta şi datorită faptului că suntem în plină perioadă de pregătire şi s-a văzut lipsa de prospeţime în joc. Nu am reuşit să înscriem în prima repriză, aici manifestându-se şi o meteahnă a fotbalistului român în general, de a-şi privi de sus adversarul dintr-o ligă inferioară. După pauză ne-am trezit, i-am trezit eu la vestiare, băieţii au început să alerge, au dat drumul la minge şi aşa au venit şi golurile. După pauză am făcut mai multe schimbări, inclusiv trei jucători nou veniţi, Fetiţa, Braga şi Roşie, ultimul un junior venit de la Lugoj care mi-a lăsat o impresie bună cât a evoluat. Să vedem cum vom evolua în faţa unor adversari mai puternici, în meciurile următoare, primul dintre ele sâmbătă, la Alba Iulia. Începe să se contureze echipa, totuşi îmi mai doresc două transferuri, doi jucători cu experienţă. La capitolul juniori eu spun că stăm bine, avem trei – patru pe care ne putem baza şi alţi câţiva aproape valoric de ei, ne mai trebuie doi seniori care să aducă un plus echipei”, a declarat imediat după meci Ioan Petcu, antrenorul principal al CNS Cetate.






