glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Centenarul Marii Uniri, sărbătorit cu parade militare și muzică populară

Programul manifestărilor de 1 Decembrie de la Deva, Hunedoara și Orăștie

Parade militare, spectacole folclorice, evocări istorice, foc de artificii, dar și depuneri de coroane sunt doar câteva dintre manifestările care vor avea loc la finalul acestei săptămâni, în principalele orașe din județul Hunedoara cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Ziua de 1 Decembrie va fi marcată cu mare fast de autoritățile publice locale și județene, iar cu această ocazie vor fi aprinse și luminile de sărbători.

Ceremonial militar și o impresionantă paradă la Deva

Devenii cu mic cu mare sunt invitați sâmbătă, 1 Decembrie, în centrul oraşului, pentru a sărbători 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. Programul celei mai mari sărbători a românilor debutează la ora 10:30, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 (în zona Cinematografului „Patria”), cu serviciul religios şi alocuţiuni ale oficialităţilor, referitoare la semnificaţia Zilei Naționale a României. La ora 10:35, un avion al Școlii de zbor de la Săulești va survola spațiul aerian al Devei cu Drapelul României (în funcție de condițiile meteo, potrivit organizatorilor). La ora 11:00, publicul prezent la eveniment va putea urmări ceremonialul militar și o impresionantă paradă militară. Pe muzica Fanfarei din Petreşti (judeţul Alba), vor defila detaşamente ale Batalionului 53 Geniu „Scorilo” Deva, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, Direcţiei Judeţene de Informaţii Hunedoara, Penitenciarului Deva, Poliţiei Locale Deva, Serviciului Public Judeţean Salvamont și Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara. Începând cu ora 11:45, devenii sunt aşteptaţi în Piaţa Unirii, la un spectacol folcloric susţinut de soliştii Cristian Fodor, Nicolae Flaviu Cristea, Eugen Mihăilă, Elena Evsei, Alina Toma, Mihai Petreuş, Felician Stoian, Ovidiu Olari, acompaniaţi de Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” din Deva (dirijor: prof. George Cîlţea). La ora 16:30, tot în Piaţa Unirii, va avea loc un spectacol folcloric cu participarea soliştilor Ciprian Roman, Maria Butilă, Cristian Ţăran, Ana Almăşana Ciontea, Ion Drăgan, Lorena Pascu şi Grupul Folcloric „Lele de la Orăştie”, acompaniaţi de formaţia condusă de prof. Ionel Coza. Evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României vor culmina cu aprinderea iluminatului festiv de sărbători (ora 17:30) şi cu un spectaculos foc de artificii (ora 20:30). Pentru buna desfăşurare a manifestărilor, traficul rutier în municipiul Deva va fi închis după următorul program: din data de 30 noiembrie 2018, începând cu ora 00:00, până în data de 1 Decembrie 2018, la ora 14:00, traficul rutier va fi închis în Piața Victoriei, pe strada Libertății (până la intersecția cu strada Mihai Eminescu), pe Bulevardul Iuliu Maniu (din intersecția cu Bulevardul Decebal până la intersecția cu strada Gheorghe Barițiu și intersecția Bulevardului 22 Decembrie cu strada Mareșal Averescu); din data de 30 noiembrie 2018, începând cu ora 00:00, până în data de 1 Decembrie 2018, la ora 14:00, traficul rutier va fi închis pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 (pe tronsonul cuprins între sensurile giratorii din Piața Victoriei și zona Poșta Veche). De asemenea, în parcarea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), traficul rutier va fi închis până în data de 11 ianuarie 2019.

Depuneri de coroane și fasole cu cârnați la Hunedoara

În municipiul Hunedoara, manifestările dedicate Zilei Naționale a României vor debuta sâmbătă, de la ora 14:00 cu o acțiune de depunere de coroane în Parcul din Centrul vechi. De la ora 16:00, hunedorenii vor putea viziona parada militară în Centrul civic, pe traseul Gambrinus – Union. Jumătate de oră mai târziu, hunedorenii vor putea lua parte la un spectacol de muzică populară în Parcul Tineretului, susținut de Aurel Tămaș și formația, Bogdan Toma și Formația de dansuri pădurenești de la Ciulpăz, Fanfara din Petrești, Fanfara Casei de Cultură Hnedoara, Ansamblul folcloric „Hațegana” Hunedoara, Formația de dansuri a Ansamblului folcloric Hațegana, Mariana Suciu, Viorica Brândușan-Lupo și mulți alți interpreți. De la ora 17:30, va fi aprins iluminatul festiv de sărbători, iar seara se va încheia cu un specatculos foc de artificii. Începând cu ora 16:30, în Parcul Tineretului, publicul va putea să deguste tradiționala fasole cu cârnați. De precizat este faptul că între orele 09:00 – 17:00 va fi organizată Ziua Porților Deschise la Castelul Corvinilor.

Te Deum, alocuțiuni și defilare la Orăștie

Și la Orăștie va fi sărbătorit Centenarul prin activități specifice. Astfel, de la ora 13:00, va avea loc un moment comemorativ la troița de lângă Catedrală (Piața Victoriei). Va fi intonat imnul României și prezentat onorul militar, după care va urma un Te Deum, alocuțiuni, depuneri de coroane și defilarea Detașamentului de Onor al Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, ISU Orăștie și Poliția Locală. De la ora 16:00, orăștienii sunt invitați la un spectacol folcloric susținut în Piața Victoriei de mai mulți interpreți de muzică populară din județ dar și din alte județe învecinate.

Mocănița de la Brad, repusă în funcțiune cu ocazia Centenarului

Celebrul tren din Țara Moților va fi repus în funcțiune la finalul acestei săptămâni și va fi pregătit special pentru Centenar. Prima zi în care va circula mocănița pe traseul Brad – Crișcior va fi sâmbătă, 1 decembrie, respectiv duminică (2 decembrie). Vagoanele trase de o locomotivă cu aburi vor pleca din Crişcior la orele 13:00 şi 15:00, din fața Bisericii Mari Ortodoxe din Brad la 13:25 și 15:25 și din faţa Gării CFR, la orele 14:00 şi 16:00. Capacitatea trenului cuprinde 130 de locuri, iar preţul unei călătorii dus-întors este 10 lei pentru copii şi 20 de lei pentru adulţi. Trenul va fi compus din locomotiva cu abur „Crişcior 5”, vagoane pentru călători încălzite şi un vagon bar. Informații suplimentare la telefon 0754055632.

Back to top button