Cele mai bune firme din judeţ vor fi premiate în cadrul Galei excelenţei în afaceri
Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara va premia cele mai bune firme din judeţ în cadrul Galei excelenţei în afaceri – Topul firmelor din judeţul Hunedoara. Evenimentul ajunge anul acesta la cea de-a XXII – a ediţie şi va avea loc în data de 20 noiembrie 2015, la Restaurantul SAVA din Deva, de la ora 16:30. Gala excelenţei în afaceri – Topul firmelor din judeţul Hunedoara este un simbol în recunoaşterea şi promovarea performanţei adevărate şi oneste a activităţii firmelor hunedorene, fiind competiţia în afaceri care a câştigat an de an faimă şi prestigiu, atât la nivel local cât şi naţional, datorită metodologiei unitare la nivel naţional, a indicatorilor fără echivoc luaţi în calcul şi a seriozităţii de care toţi factorii implicaţi au dat dovadă. Gruparea firmelor se face ţinând cont de domeniul de activitate, mărimea firmei, iar indicatorii luaţi în calcul, cu ponderi diferite, se referă la cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului curent, eficienţa utilizării resurselor umane, efortul de dezvoltare, eficienţa utilizării capitalului angajat.






