glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

CEH – mult circ, deocamdată nicio soluţie

Consiliul Judeţean „somează” Guvernul să trimită o delegaţie în judeţ pentru a discuta modalităţi de a salva ce se mai poate salva din Complexul Energetic Hunedoara, în timp ce liderii de sindicat au ţinut o zi de „post negru” pentru colosul născut fără nicio şansă de supravieţuire, în urmă cu doi ani şi jumătate.

Vineri, la ora 10.00, şase lideri sindicali din Valea Jiului au declarat greva foamei în semn de protest faţă de faptul că, în opinia lor, Guvernul nu tratează aşa cum se cuvine situaţia extrem de gravă în care se află Complexul Energetic Hunedoara. Pe parcursul zilei, lista greviştilor foamei s-a completat cu alţi patru lideri sindicali din zonă. Cei 10 au ieşit însă din greva foamei sâmbătă dimineaţa, tot la ora 10.00.

Se tem că rămân fără salarii

„Această manifestare de protest a fost doar o ultimă atenţionare, una extremă, a factorilor de decizie guvernamentali care prin ignoranţa manifestată faţă de Complexul Energetic Hunedoara lasă aproape 6.800 de oameni fără locuri de muncă. Ultimele demersuri administrative demonstrează clar că soluţiile identificate de guvernanţi pentru CEH sunt foarte puţine şi foarte greu de aplicat. Riscul de a rămâne fără certificatele de carbon este extrem de crescut, iar riscul ca salariaţii să nu-şi primească salariile, în data de 30 aprilie, este şi mai mare. Sindicatul MUNTELE a făcut toate demersurile pentru deblocarea situaţiei, în ciuda dezinteresului manifestat de parlamentarii hunedoreni care şi-au asumat această societate ori de câte ori au avut nevoie de masă electorală. Îi anunţăm public pe aceşti politicieni că Sindicatul MUNTELE va continua să lupte pentru locurile de muncă şi drepturile angajaţilor CEH, pentru că oamenii pe care îi reprezentăm noi nu trăiesc doar un mandat, aşa cum înţeleg politicienii să ne planifice viaţa. Ei sunt vinovaţii principali pentru situaţia CEH, ei şi imixtiunile lor în zona administrativă a societăţii noastre”, declară, prin intermediul unui comunicat, Petre Nica, preşedintele Sindicatului „Muntele”.

Gligor îl somează pe Ponta

Informaţiile conform cărora în Ministerul Energiei se analizează ideea „scindării” CEH prin plasarea termocentralelor de la Paroşeni şi Mintia în subordinea Consiliului Judeţean (respectiv a Primăriei Deva, în cazul celei de la Mintia) au creat valuri în administraţia locală. Acest detaliu, adăugat la situaţia de ansamblu a Complexului, l-a determinat pe vicepreşedintele CJ, Dorin Gligor, să transmită premierului o scrisoare deschisă în care îi atrage atenţia că Guvernul este foarte aproape să provoace un adevărat „cataclism” social în judeţ. „SOLICITĂM, în regim de URGENŢĂ, prezenţa unei  delegaţii guvernamentale în judeţul Hunedoara cu care să putem discuta privitor la implicaţiile administraţiei judeţene, despre care s-a făcut referire prin diferite surse, unele dintre ele venind chiar din zona sectorului energetic. Vă SEMNALĂM şi SUBLINIEM OPORTUNITATEA acestei discuţii ÎNAINTE de luarea oricărei decizii privitoare la Complexul Energetic Hunedoara. Impactul noii viziuni organizatorice fiind unul fără precedent pentru sectorul economic al judeţului Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara are ÎNTREAGA RESPONSABILITATE faţă de comunitatea din judeţ şi considerăm că luarea oricărei decizii de descentralizare a activităţii la Complexul Energetic Hunedoara fără consultarea autorităţilor locale reprezintă un GRAV ABUZ.  Ţineţi cont, domnule prim-ministru, că sunt în joc slujbele a peste 7.000 de oameni şi a familiilor lor, iar orice decizie luată în pripă, fără consultări şi punerea la punct a unor detalii esenţiale, se poate solda cu un cataclism social de care veţi fi pe deplin răspunzător”, se arată în scrisoarea semnată de vicepreşedintele CJ Hunedoara.

Back to top button