CEH despre furnizarea căldurii în Petroşani: “Putem, dar … nu putem”
Complexul Energetic Hunedoara susţine că este pregătit să furnizeze agent termic în Petroşani, dar numai dacă licitaţia pentru stabilirea unui distribuitor nu se prelungeşte prea mult. Într-o astfel de situație CEH spune că i-ar fi imposibil să mai pună sistemul în funcţiune, dând vina pe vremea rece care se va instala din noiembrie.
CEH a anunţat ieri că, din punct de vedere tehnic, este pregătit să furnizeze agent termic în Petroşani (singurul oraş din Valea Jiului care mai are sistem de termoficare centralizat), dar
menţionează mai multe condiţii: cantitatea de căldură nu trebuie să scadă sub 30 de Gigacalorii pe oră, aşa că numărul beneficiarilor din oraş nu ar trebui să scadă, iar reţeaua trebuie pusă în funcţiune înainte ca temperaturile să scadă sub zero grade Celsius, pentru că, dacă apa ar îngheţa în conducte, repornirea sistemului ar fi imposibilă. Cel puţin aşa susţine CEH. Pentru ca reţeaua să fie pusă la lucru, e nevoie de o firmă care să facă distribuţia în municipiul Petroşani. Vechea societate a intrat în faliment, iar Primăria Petroşani a demarat o licitaţie pentru concesionarea serviciului abia în septembrie, anul acesta. Conducerea CEH mai spune că situaţia se complică şi mai mult din cauză că, după ce se va stabili ce firmă va face distribuţia de agent termic în oraş, va mai fi nevoie de timp pentru încheierea de contracte între furnizor, distribuitor şi beneficiarii finali ai serviciului de încălzire. „În acest context, deși pregătită să demareze în orice moment producerea și transportul agentului termic în vederea livrării acestuia, precizăm că, dacă nu va fi posibilă furnizarea acestuia în iarna 2018–2019, Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA nu își asumă nici o responsabilitate, neputându-i-se imputa vreo culpă”, se mai arată în anunţul făcut ieri de CEH.
Ridzi „returnează” responsabilitatea
În replică, primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi, spune că nu înţelege pe deplin motivaţia anunţului CEH, mai ales că, în opinia sa, tocmai societatea amintită ar fi trebui să fie extrem de interesată să-şi vândă agentul termic, care e, de fapt, un produs rezidual de la Termocentrala Paroşeni. „Dacă ar fi fost cu adevărat interesaţi de bunul mers al termoficării în Petroşani, cei de la CEH nu ar fi cerut falimentul societăţii de distribuţie, pentru că ei au făcut-o, anul acesta. Puteau să ceară falimentul anul viitor, în mai, de exemplu. Noi le-am propus mai demult să procedeze cum s-a procedat la Deva, adică să preia ei şi distribuţia. S-a preferat această struţo-cămilă. Ciudat, pentru că CEH-ul ar trebui să fie interesat să vândă agent termic, mai ales că asta ar însemna pentru ei nişte bani în plus pe acele bonuri acordate producătorilor de energie în co-generare”, spune Ridzi. Acesta adaugă că nu se cunoaşte exact numărul actual al consumatorilor individuali de agent termic pentru că, în ultimii doi ani, destul de mulţi au trecut pe instalaţii alimentate cu gaz metan. Ridzi a mai dat asigurări că unităţile de învăţământ nu vor fi lipsite de căldură, acestea fiind dotate, tot în ultimii doi ani, şi cu surse proprii de încălzire, pe lângă branşamentele la sistemul centralizat.






