„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, in memoriam Mihai Eminescu
Zeci de elevi de la școlile devene, iubitori ai lecturii, dar și autorități publice locale și județene au luat parte, ieri, la o manifestare cultural-educativă desfășurată sub genericul „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. Acțiunea a fost organizată cu scopul de a marca 168 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.
Evenimentul a debutat dimineață, în Parcul Municipal de la poalele Cetății, lângă statuia poetului, cu alocuțiuni despre întreaga operă a lui Mihai Eminescu, rostite de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, și primarul Devei, Florin Oancea. După evocarea poetului a urmat un moment artistic susţinut de Asociația Corală „Sargeția”, solist Gheorghe Pop, dirijor prof. Nicolae Icobescu, cu cântece pe versuri de Mihai Eminescu. Și în acest an, recitalul de poezie eminesciană a fost susținut de actrițele Isabela Haşa şi Cristina Lazăr, precum și de scriitorul Petrișor Ciorobea. Momentele dedicate marelui poet s-au încheiat cu depuneri de flori la statuia acestuia. „A fost prima activitate cultural-educativă pe care Biblioteca o organizează în anul Centenarului Marii Uniri de la 1918, activitate pe care am așezat-o sub semnul patriotismului marelui nostru poet. Versul pe care l-am ales drept generic sintetizează dragostea profundă a poetului pentru România și dorința de a o vedea tot mai înfloritoare și mai demnă între națiunile lumii”, a declarat managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Sebastian Bara.
Expoziție de carte și un concurs despre Eminescu
Manifestările dedicate lui Mihai Eminescu și Zilei Culturii Naționale au continuat în Sala de Lectură a Bibliotecii Județene cu o expoziție de carte cu tematică eminesciană. De asemenea, în Salle d’Or din incinta Deva Mall s-a desfășurat un concurs cu tema „Eminescu în eternitate”, la care au participat elevi de la colegiile și liceele din Deva. Echipelor de elevi li s-au adresat întrebări legate de viața, opera și receptarea lui Eminescu. Cei care au răspuns corect la cele mai multe întrebări au fost elevii Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva care au câștigat locul I. Câștigătorilor li s-au oferit diplome, trofee și cărți din partea Bibliotecii Județene, iar fiecare elev concurent a primit câte o diplomă de participare și cărți. „Biblioteca Judeţeană strânge laolaltă, an de an, la statuia lui Eminescu, sute de iubitori ai poeziei, sute de iubitori ai lui Eminescu. Avem alături scriitori, oameni de cultură, minunați dascăli, elevi, oameni de toate vârstele care îl prețuiesc pe marele nostru poet. Ne bucurăm că, și în acest an, interesul faţă de Eminescu a fost la fel de mare și de sincer, un motiv în plus să constatăm că poetul nostru național este nemuritor ca şi lumina Luceafărului de pe bolta cerească”, a adăugat Sebastian Bara.
Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu instituțiile de învățământ devene.







3 Comments