„Ce mai citeam, ce mai citiți?”- activitate educativă pentru elevii deveni
Elevii liceelor și școlilor devene au posibilitatea să participe săptămâna aceasta la o activitate cultural – educativă. Este vorba despre o prezentare cu tema „Ce mai citeam, ce mai citiți?”, prin intermediul căreia se va face o scurtă incursiune în biografiile scriitorilor James Fenimore Cooper și George R. R. Martin.
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 18 septembrie 2014, cu începere de la ora 13:30, în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, o întâlnire cu elevii liceelor și școlilor devene, care vor urmări o prezentare cu tema „Ce mai citeam, ce mai citiți?”. Activitatea este prilejuită de împlinirea a 225 de ani de la nașterea celebrului scriitor James Fenimore Cooper și a 65 de ani de la nașterea îndrăgitului autor american contemporan George R. R. Martin. Cu ajutorul unei interesante prezentări, se va face atât o scurtă incursiune în biografiile celor doi scriitori, cât și o paralelă între genul de literatură îndrăgit de tinerii din anii ʼ80 ai secolului trecut, dar și de cei dinaintea lor, și literatura din ziua de azi, reprezentată de cărțile fantasy ale lui George R. R. Martin. „Se va prezenta romanul ‹Ultimul mohican›, cel care a încântat generații întregi de tineri, se va vorbi despre îndrăgitele romane ale lui Karl May, cu îndrăgiții și nemuritorii lor eroi, se vor trece în revistă și marile romane ale unui alt scriitor pe care tinerii l-au îndrăgit mult, Jules Verne. În plus, prezentarea este și o invitație la lectură pe care o adresăm celor tineri. Ca de obicei, în finalul manifestării vor fi adresate 20 de întrebări din tematica prezentată, iar cei care vor răspunde corect vor fi recompensați cu premii în cărți oferite de Biblioteca Județeană”, a precizat managerul Bibliotecii Județene, Sebastian Bara.






