glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Cazul familiei Ursu, care locuiește pe traseul autostrăzii, a ajuns în atenția autorităților. Instituția care s-a opus exproprierii totale a gospodăriei, DRDP Timișoara, vrea acum exproprierea oamenilor

Cazul familiei Ursu, cea care locuiește încă pe traseul tronsonului de autostradă Șoimuș-Ilia, într-o gospodărie pe jumătate expropriată, a ajuns în atenția autorităților. Nimeni nu i-a băgat în seamă și nu a tras semnale de alarmă, până când cazul nu a ajuns în presă, și o alunecare de teren i-a adus în situația de a li se cere evacuarea. Au refuzat să-și părăsească locuința. În ianuarie 2016, DRDP Timișoara s-a opus sentinței Tribunalului Hunedoara de a expropria întreaga suprafață a gospodăriei, iar acum aceeași instituție susține că cel mai bine ar fi ca oamenii să fie expropriați.

Ieri, la sediul Prefecturii județului Hundoara a avut loc ședința de lucru convocată de prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely, privind alunecarea de teren produsă în localitatea Șoimuș, pe sectorul Autostrăzii Lugoj-Deva, lotul 4 Șoimuș-Ilia. La ședința de lucru au participat: Horațiu Simion, director general DRDP Timișoara, Viorel Demean, inspector șef Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, Daniel Tomozei, reprezentant Asocierea Tehnostrade SRL, Alin Fârlea, DRDP Timișoara – U.I.P., Fănel Cândroi, AECOM – Consultanță și Mihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș.

Kiszely: „Proiectul acesta s-a făcut dintr-un birou, cu creionul pe hârtie”

Marți, prefectul a solicitat constructorului autostrăzii și inginerului F.I.D.I.C. să ia toate măsurile tehnice necesare pentru a nu pune în pericol viața familiei Ursu și a proprietății acesteia dar, în același timp, să asigure siguranța traficului rutier pe DN 76, pe tronsonul aflat în apropierea alunecării de teren. Totodată, Fabius Kiszely a solicitat și o evaluare tehnică privind impactul pe care lucrările executate sau care urmează să fie executate îl au asupra proprietății în cauză, în așa fel încât să se justifice exproprierea integrală a imobilului. „I-am cerut inginerului să studieze posibilitatea de a extinde culoarul de expropriere, inclusiv cu această proprietate. Dar acest lucru trebuie făcut cu o fundamentare foarte serioasă. Proiectul acesta s-a făcut din birou, cu creionul pe hârtie. Au zis că expropriem pe aici, că aici e culoarul, și cu asta basta. Erau doar niște pătrățele pe hartă. Mie îmi pare rău că nu s-a expropriat de la bun început cu totul. Pentru lucrul acesta mă voi lupta, pentru că nu mi se pare corect. Dacă se pune problema de evacuare, din cauza alunecărilor de teren, care sper din tot sufletul să nu fie cazul, suntem pregătiți. Ei nu vor rămâne fără acoperiș deasupra capului”, a declarat prefectul Fabius Kiszely.

DRDP Timișoara dă înapoideschidere foto mic pentru site

Familia Ursu, din satul Șoimuș, trăiește o adevărată dramă, de când a aflat că prin spatele casei lor va trece autostrada. La început, însă, au sperat că statul român le va da bani suficienți ca să se mute. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (acum CNAIR) le-a oferit 99.000 de lei pentru tot ce construiseră o viață întreagă. Mult prea puțin, spun oamenii. Au urmat calea legală. Au dat CNADNR în judecată, cerând o plată corectă pentru expropriere. În 2015, Tribunalul Hunedoara le-a dat dreptate, și a obligat statul la plata a peste 220.000 de lei către familia Ursu. Compania, însă, a făcut recurs, la Curtea de Apel Alba Iulia. 545 de metri din tot terenul despăgubit au dispărut, pur și simplu. CNADNR, prin DRDP Timișoara, nu îi voia, pentru că nu avea nevoie de ei, iar judecătorii au decis să nu îi mai despăgubească. Este vorba despre o suprafață de teren care, practic, se află poziționată între DN 76 și viitoarea autostradă. Acum, aceeași DRDP Timișoara susține că suprafața ar trebui expropriată. „Directorul general al DRDP Timișoara a precizat că și din punct de vedere al exploatării ar fi necesară exproprierea familiei Ursu”, se arată într-un comunicat de presă transmis, ieri, de Prefectură.

Back to top button