glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Cauza CEH se judecă pe 26 aprilie

Curtea de Apel Alba Iulia a decis ieri ca pe 26 aprilie să fie pusă în discuţie conexarea celor două dosare referitoare la insolvenţa CEH, aflate pe rolul instanţei amintite.

Ieri, Curtea de Apel ar fi trebuit să se pronunţe în dosarul în care societatea Gerom SA, în calitate de creditor al CEH, se opunea declarării procedurii de insolvenţă în cazul complexului. Un alt dosar se află pe rol la aceeaşi instanţă, dosar în care CEH contestă desemnarea Casei de Insolvenţă GMC Craiova drept administrator judiciar.

Judecătorii au decis ca dosarul referitor la opoziţia formulată de Gerom să fie repus pe rol, iar pe 26 aprilie să se discute conexarea lui cu cel în care CEH contestă desemnarea administratorului judiciar.

Declanşarea procedurii de insolvenţă a fost cerută, pe 29 decembrie anul trecut, chiar de către Consiliul de Administraţie al CEH. În solicitarea sa înaintată Tribunalului Hunedoara, Consiliul de Administraţie specifica faptul că ar dori ca administrator judiciar să fie desemnată firma reprezentată de Remus Borza, aceeaşi care s-a ocupat şi de insolvenţa societăţii Hidroelectrica. Tribunalul a acceptat cererea de intrare în insolvenţă, dar a desemnat provizoriu un alt administrator.

Back to top button